Dispariţia de pe strada Domnească

Dispariţia de pe strada Domnească
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu tristeţe în suflet (pentru service-urile auto care au mai pierdut, de ieri, nişte clienţi) vă aducem la cunoştinţă faptul că una dintre celebrele gropi din carosabilul Galaţiului a dispărut, de ieri, dintre noi. Este vorba despre groapa de la Parfumul Teilor.

Născută într-o frumoasă zi de primăvară, pe 26 februarie, groapa a fost, zile la rând, o încântare pentru şoferii de pe Domnească. Cu pământul surpat pe sub asfalt, groapa le-a zâmbit, celor de la volan, aproape două săptămâni.

La „vârsta” de doar câteva zile, groapa a primit şi primul colier – aşa cum primeşte orice copilaş dorit, la botez. În loc de cercei sau brăţară, groapa noastră a primit o frumuseţe de panglică de avertizare, roşu cu alb, de ai fi spus că primăria i-a dat un mărţişor!

Dar groapa, datorită frumuseţii şi bunătăţii ei, nu a fost iubită doar de primărie, ci şi de simplii gălăţeni. Cu câteva zile înainte de darul primit din partea administraţiei locale, gropii i s-a oferit un copăcel, care a fost „plantat” chiar în pământul din crater.

Deşi acum, la decesul gropii, gurile rele spun că era vorba doar de un grosolan semn de avertizare rutieră pus de vreun şofer care dăduse deja cu maşina în groapă, nu credem aşa o bârfă urâtă.

Cu siguranţă, copăcelul a fost gestul gingaş al unui om cu suflet mare, care s-a gândit că, astfel, groapa va fi apărată de autovehiculele cele rele, care ar fi putut să o rănească! 

Ieri, 9 martie, la frageda vârstă de numai 12 zile, groapa a spus „adio” acestei lumi rele şi a plecat în lumea de dincolo, a gropilor fericite.

Cei care i-au răpit gropii dreptul la viaţă  sunt angajaţii Ecosal care au venit, ieri de dimineaţă, şi au început să acopere craterul din asfalt.

Este adevărat, ea fost umplută tot cu pământ, lucru care ar putea da oarece speranţe iubitorilor gropii, că aceasta ar putea „reînvia” oricând…

Comentarii foto:

1 - Aşa arăta groapa, în timpul „vieţii” sale

2 - Marţi, groapa îşi dădea ultima suflare sub lopeţile de pământ ale muncitorilor

Citit 1457 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.