UPDATE Care este bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus

UPDATE Care este bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus
Peste 1.600 de gălăţeni au revenit acasă după ridicarea stării de urgenţă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UPDATE, miercuri, 27 mai 2020 | Încă şase cazuri de infectare cu coronavirus în judeţul Galaţi [detalii]

La nivel național - 165 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 27 mai, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 1.219 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 198 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.935 de persoane. Alte 82.655 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 397.563 de teste. 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 142.400 de lei.

De asemenea, au fost constatate, ieri, două infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

Totodată, pe 26 mai, 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.


UPDATE Creştere alarmantă la Galaţi a numărului autoizolaţilor | Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit confirmarea că, din cele 76 de teste efectuate luni, unul a ieşit pozitiv. Astfel, încă o persoană din judeţul Galaţi s-a infectat cu coronavirus, numărul total al celor infectaţi ajungând la 566.

Printre cei confirmaţi se numără şi 80 de cadre medicale, cu patru mai multe faţă de raportarea din 7 mai. Conform informaţiilor noastre, repartiţia cadrelor medicale pe unităţi sanitare este următoarea: Serviciul Judeţean de Ambulanţă - 21 de cazuri, Spitalul Militar - 13, Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" - 8 (+2), Spitalul de Boli Infecţioase - 3, Spitalul de Pediatrie "Sf. Ioan" - 2, Spitalul de Psihiatrie - 4, Cămin privat de îngrijire bătrâni "Sf. Ilie" - 15, Serviciul de Asistenţă Medicală  -  1, Căminul de bătrâni "Sf. Spiridon" - 9 (+1), Spitalul CFR - 3 şi Spitalul Tecuci - 1 (+1).

Datele oficiale arată că, din totalul de 80 de cadre medicale infectate cu coronavirus, 72 au fost declarate vindecate, opt dintre ele fiind încă internate în spital, pentru tratament de specialitate.

Raportările Direcţiei de Sănătate Publică arată că din totalul de 566 de persoane infectate cu coronavirus, 321 au fost declarate vindecate şi externate din unităţile medicale în care au fost tratate.

De asemenea, trebuie precizat că, până acum, la nivelul judeţului Galaţi au decedat 81 de persoane, marea lor majoritate provenind din cele două centre de bătrâni din municipiu.

Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a luat în evidenţă alte 323 de persoane care s-au întors din străinătate şi trebuie să stea, în următoarele 14 zile, în izolare la domiciliu. Astfel, numărul celor care trebuie să stea în autoizolare a ajuns la 2.000, mai bine de 1.600 dintre ei revenind în ţară după ridicarea stării de urgenţă.

De cealaltă parte, în centrele de carantină mai sunt internate doar 135 de persoane, 33 dintre acestea primind marţi dimineaţă avizul epidemiologic pentru a reveni în comunitate.

La nivel național - numărul infectărilor, în scădere

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 26 mai, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 18.429 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus), 146 fiind înregistrate de la ultima raportare. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.874 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 1.210 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, au decedat.

În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 181 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 5.287 de persoane. Alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 116.200 de lei.

De asemenea, au fost constatate, ieri, şase infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

Totodată, pe 25 mai, 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.067 au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, dintre care 106 au decedat, iar 22 au fost declaraţi vindecaţi.

Citit 5130 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2020 23:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.