Amendat şi anchetat după ce a ”zburat” pe şosea

Amendat şi anchetat după ce a ”zburat” pe şosea
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Un tânăr din judeţul Galaţi a bătut mai multe recorduri în materie de şoferie în afara legii şi este acum cercetat penal. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, le-a sărit în ochi poliţiştilor de la Circulaţie în timp ce gonea, pe DN 25, dinspre Tecuci spre Galaţi, cu nu mai puţin de 150 de kilometri la oră. Poliţiştii care l-au surprins cu radarul au pornit în urmărirea lui, făcându-i semnale să oprească, lucru pe care conducătorul auto l-a executat. A încercat să disimuleze faptul că ar fi fost el la volan, numai că strategia nu i-a ieşit, fiind singur în maşină. Verificările care au urmat nu au făcut decât să îi adauge noi necazuri la amenda pe care avea să o primească pentru depăşirea cu mult a limitei de viteză. "Conducătorul auto a fost sancţinat contravenţional cu suma de 2.900 de lei pentru depăşirea vitezei legale. I-a fost reţinut permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare din cauză că pneurile autoturismului aveau un grad ridicat de uzură şi a fost, de asemenea, sancţionat şi pentru că a refuzat să prezinte documentele solicitate", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. La toate acestea, şoferul şi-a mai adjudecat şi o amendă de 500 de lei pentru că a fost recalcitrant, iar bonusul, concretizat într-un dosar penal care i-ar putea atrage cinci ani de puşcărie, l-a obţinut după ce a refuzat să îi fie verificată alcoolemia sau să meargă la spital pentru probe de sânge.

Citit 1671 ori Ultima modificare Joi, 28 Mai 2020 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.