Bătuţi la răscrucea a „Cinci drumuri”

Bătuţi la răscrucea a „Cinci drumuri”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În paturi alăturate ale secţiei de Neurochirugie, Ionel şi Tudorel încearcă să reconstituie împreună drumul parcurs de la Măstăcani către o destinaţie neprevăzută: Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

Cei doi bărbaţi, de 32 şi, respectiv, 28 de ani, îşi amintesc că treceau cu căruţa duminică, în jurul orei 15,00, prin dreptul barului „Cinci drumuri” din Fârţăneşti.

Probabil că denumirea este un regionalism echivalent proverbialelor şapte cărări din moment ce indivizii de prin părţile locului s-au pierdut cu firea în aşa hal încât i-au bătut pe drumeţi până i-au băgat în spital.

„Mergeam pe stradă cu căruţa, iar în faţa barului era un grup de băieţi. Când am trecut pe lângă ei ne-am trezit că unul  a apucat căpăstrul calului”.

„M-au lovit cu o scândură fără să spună nimic. Nu i-am văzut în viaţa mea şi nu ştim de ce ne-au lovit”, povesteşte Ionel.

Amicul său Tudorel îşi aminteşte cu greu cele întâmplate. „Eu am fost primul lovit, mi-au dat cu o sticlă de bere şi mi-au spart capul. Apoi nu ştiu ce s-a mai întâmplat pentru că nu mai eram conştient.”

Detalii despre starea de sănătate a celor doi ne-a oferit directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

„Bărbaţii de 28 şi 32 de ani suferiseră comoţii cerebrale, unul dintre ei avea traumatism cranian, celălalt era policontuzionat, avea traumatism toracic şi alte leziuni”.

„Din câte am înţeles au fost bătuţi de nişte indivizi, după care au fost aduşi cu o maşină particulară la Spitalul din Târgu Bujor, unde li s-a acordat primul ajutor. De acolo au fost preluaţi de Ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi”, a declarat dr. Polinschi.

Potrivit Cristinei Tatulici, purtătoarea de cuvânt al IPJ Galaţi, incidentul de la Fârţăneşti nu a fost reclamat poliţiei din localitate.

Agresorii celor doi vor fi pedepsiţi după ce victimele vor sesiza Poliţia printr-o plângere căreia îi vor ataşa un certificat medico-legal.

Citit 1994 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.