S-a drogat şi a anunţat că este răpită

S-a drogat şi a anunţat că este răpită
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

O tânără din judeţul Galaţi şi-a oferit un cadou bizar cu ocazia împlinirii vârstei de 19 ani. Şi-a sunat rudele şi le-a spus că este ţinută captivă de mai multe persoane, într-o locaţie din minicipiul Galați. Pentru a fi cât mai credibilă, a dat și câteva puncte de reper: de la fereastra camerei în care s-ar fi aflat se vedeau o piscină, un drum de centură și un pod. Alarmate de cele sesizate de tânără, rudele au anunţat poliția. Sora fetei a sunat la 112 și a relatat întocmai cele povestite de mezină, fapt care a pus în alertă și poliţia, și Jandarmeria. Timp de ore bune, oamenii legii au scotocit toate locurile care corespundeau descrierii, fără a da de urma fetei care pretindea că este ținută ostatică. Alte verificări au scos la iveală că sărbătorita se afla la mii de kilometri de Galați și că totul fusese o farsă pe care le-o făcuse rudelor după ce consumase alcool și ceva droguri. ”În urma verificărilor efectuate și a discuțiilor telefonice purtate cu presupusa persoană vătămată, pe numărul de telefon pus la dispoziție de către mama acesteia, s-a concluzionat că aspectele sesizate nu se confirmă, iar tânăra de 19 ani în urma unui apel video, a declarat faptul că se află în Italia și nu este adevărat că este victima vreunei infracțiuni. A dorit să facă o glumă cu membrii familiei sale, chiar de ziua sa de naștere, punând totul pe seama consumului de băuturi alcoolice și a substanțelor halucinogene”, a precizat Ciprian Soica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Tânăra în cauză a primit astfel, un cadou neașteptat de ziua ei, fiind amendată pentru alarmarea organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol, fără motiv întemeiat. 

Citit 2258 ori Ultima modificare Joi, 09 Iulie 2020 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.