Indemnizația de șomaj, tot mai puțin atractivă pentru absolvenți
Foto: Arhiva VL

Indemnizația de șomaj, tot mai puțin atractivă pentru absolvenți
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, 27 iulie, este ultima din cele 60 de zile de la absolvire în care tinerii gălățeni care au terminat liceul sau școala profesională se pot înscrie, ca șomeri neindemnizați, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Al doilea pas poate fi făcut începând de marți, 28 iulie, prin depunerea dosarelor pentru indemnizația de șomaj acordată absolvenților care nu au fost admiși și nu urmează o formă de învățământ.

De la 1 iunie și până vineri, 862 de tineri au intrat în evidența AJOFM Galați, 837 dintre ei au studii medii (liceu sau postliceală), iar 25 au studii inferioare. Niciunul dintre cei înscriși deocamdată nu are studii superioare. Cifrele sunt mai mici decât în anii precedenți. În 2018, s-au înscris în total 1.919 absolvenți, din care 97 aveau studii superioare, 1.686 – studii medii și 136 – studii inferioare. În 2019, s-au înscris 1.164 în total (119 – studii superioare,  917 – medii, 128 – studii inferioare). Tendința ultimilor ani este cea de scădere evidentă a numărului absolvenților care se înregistrează la serviciul public de ocupare, cu precădere în rândul absolvenților de liceu. Care ar fi posibilele cauze?

”O primă cauză ar putea fi modificarea legislativă în ceea ce privește condiționarea acordării indemnizației de șomaj de sintagma “nu a fost admis și nu urmează o formă de învățământ” – situație valabilă începând cu absolvenții promoției 2018. Conform art. 42, alin(2) din Legea 76/2002, nu beneficiază de indemnizație de șomaj absolvenții care, la data solicitării dreptului, au fost admiși sau urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate și/sau acreditate, după caz, în condițiile legii. O altă cauză ar putea-o reprezenta cuantumul redus al indemnizației de șomaj, de 250 de lei pe lună, sumă pe care unii absolvenți o pot considera neatrăgătoare. Nu în ultimul rând, de vină ar putea fi și procedura de acordare a indemnizației, care presupune pregătirea unor documente și depunerea a două dosare. Astfel, într-o primă etapă, se realizează înregistrarea ca șomer neindemnizat, iar în a doua etapă, procedura de stabilire și acordare a indemnizației de șomaj”, spune Cezar Năstase, directorul executiv al AJOFM Galați. 

Privind categoriile de absolvenți înregistrați în ultimii trei ani, se poate concluziona că ponderea cea mai mare o dețin absolvenții de studii medii (în special, absolvenții de liceu), pe toată durata analizată: 87,86 la sută în anul 2018, 78,78 la sută în 2019 și 97,1 la sută în perioada 1 iunie – 24 iulie 2020. În cifre absolute însă, numărul lor a scăzut continuu în ultimii trei ani.

Citit 1841 ori Ultima modificare Duminică, 26 Iulie 2020 20:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.