Incendii de vegetație în judeţ

Incendii de vegetație în judeţ
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un echipaj al Gărzii de Intervenție Ivești a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, flăcările amenințând să se extindă și la o gopodărie. După o oră, pompierii au reșit să stingă incendiul, care a mistuit aproximativ 3.000 de metri pătrați de mărăciniș și vegetație uscată, înainte ca flăcările săa jungă la imobilul din apropiere.

Un alt incendiu de vegetație a avut loc în comuna Cavadinești, aici fiind solicitați pompierii de la Garda de Intervenție Berești, care  s-au luptat trei ore cu flăcările. Au ars în totalitate 10 hectare de miriște și grâu, dar și 10 hectare de vegetație uscată de pe un teren viran.

Imediat după ce au lichidat incendiul din Cavadinești, cele două autspeciale ale Gărzii Berești au fost solicitate să intervină în localitatea Balintești, unde focul se întindea cu repeziciune la o pădure de salcâmi. Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul care reușise să distrugă numeroși stupi de albine aflați în zonă. Incendiul, care s-a întins pe patru hectare de vegetație uscată, distrugând și pădurea de salcâmi de pe aceeași suprafață de teren, a fost lichidat după aproximativ trei ore.

Dacă în primele două cazuri a fost stabilită drept cauză probabilă a incendiului folosirea focului în spații deschise, în cel de-al treilea caz militarii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat.

Citit 1365 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.