Cod roşu de zgomot, în Ţiglina I (VIDEO)

Cod roşu de zgomot, în Ţiglina I (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Situaţie critică şi greu de suportat pentru sute de gălăţeni care locuiesc în zona Palatului de Justiţie. De câteva zile, oamenii trăiesc un coşmar acustic, zi şi noapte un zgomot asurzitor tulburându-le liniştea şi somnul.

Sursa deranjului pare a veni, aşa cum aveau să constate câţiva gălăţeni sătui de urletul ca de sirenă care parcă nu se mai sfârşeşte, de pe una dintre clădirile Telekom.

"Nu mai putem. De patru-cinci nopţi, nu mai putem dormi, avem copii mici, sunt bătrâni, e atâtea lume, la toate blocurile până spre faleză şi în Ţiglina I se aude urletul ăla infernal. Zi şi noapte. Urlă câte 20 de minute, se opreşte, iar apoi începe din nou. Dacă se aude ziua, când e gălăgie şi trafic, vă daţi seama cum e noaptea? Am fost la Telekom, şi de acolo se aude, pe o clădire, pare a fi un aer condiţionat de mari dimensiuni. Am vorbit cu cineva de acolo, cu un reprezentant, şi ne-a spus că nu e de la ei", ne-a adus la cunoştinţă Tiberiu Morar, un gălăţean "victimă" a zgomotului aurzitor, care încearcă nu doar să lămurească problema, dar să îi şi găsească rezolvare.

Oamenii au ajuns şi la Garda de Mediu, în încercarea de a identifica sursa zgomotului, dar au fost direcţonaţi către Direcţia de Sănătate Publică, instituţie care, alături de Agenţia pentru Protecţia Mediului, dispune de un aparat de măsurare a intensităţii zgomotului.

"Dacă va ajunge o astfel de siesizare la noi, îi vom da curs, pentru că dispunem de un astfel de aparat. În contextul pandemiei, este însă posibil ca termenul de 30 de zile pentru soluţionarea petiţiei să fie prelungit", a subliniat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Exact de asta se tem şi locuitorii asurziţi de zgomotul infernal, dar care speră că se va găsi o soluţie, pe orice cale, ca sursa care îi deranjează acustic atât de tare să fie identificată, asumată şi redusă la tăcere.

Media

Citit 13138 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 20:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.