A crescut consumul de medicamente

A crescut consumul de medicamente
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Farmacista Olimpia Buzia, preşedinte-director general la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a prezentat miercuri, în Comisia de Dialog Social, o analiză a consumului de medicamente, comparativ, anul trecut faţă de cel anterior, precum şi modul cum au fost consumaţi banii de la Casă în primele două luni ale acestui an. 

Din datele prezentate de dna Buzia am reţinut că în 2009 s-au cheltuit 78.746.000 de lei, mai mult cu 24 la sută decât în 2008, pentru medicamentele compensate şi gratuite, prin farmaciile cu circuit deschis.

O cauză a creşterii a fost, spune farmacista, eliminarea plafoanelor  la farmacii începand cu luna octombrie a anului 2008 – “astfel  s-a putut vedea adevarata adresabilitate a asiguraţilor”.

Deci şi până atunci s-ar fi cerut mai multe medicamente, dacă sistemul permitea... Iată câteva exemple.

Apariţia unor noi medicamente, cu noi speranţe, a adus la o creştere a cererii în domeniul oncologiei, unde valoarea medicamentelor care au ajuns la bolnavi a fost cu  86,73 la sută mai mare decât în 2008.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la medicamentele pentru  mucoviscidoza  la copii: 174 la sută (numarul de bolnavi s-a dublat în 2009 fata de 2008!). O creştere de 14 la sută se datorează şi diabeticilor.

De scăzut, cererea a scăzut, cu 7,65 la sută, la medicamentele pentru transplanturi (cine îşi mai permite cheltuiala unei operaţii, zicem şi noi?).

A  crescut consumul de medicamente, am spune noi, ca  urmare a vieţii nenorocite, stresante şi sărmane pe care o ducem şi a tratamentului precar pe care îl primim uneori de la urmaşii lui Esculap.

Concluzia analizei de ieri a fost o creştere a medicamentelor pentru boli cardiovasculare, pentru hipertensiune arterială sau hipercolesterolemie, a precizat directoarea CJAS. Păi, ce ziceam?! Să trimitem nota de plată politicienilor!

Şi încă ceva. Aceeaşi sursă a precizat că a crescut consumul şi datorită… programului gratuit de evaluare a stării de sănătate din 2009.

Deci, dacă nu ştiam că suntem bolnavi, făceam economie. Sau, probabil că, dacă ar continua programul, am constata că avem aproape toţi nevoie de medicamente.

Citit 747 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.