De la prietenie, la duşmănie, din câteva pahare

De la prietenie, la duşmănie, din câteva pahare
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Doi gălăţeni s-au ales cu o amendă usturătoare, iar unul dintre ei este chiar cercetat penal, după ce s-au luat la harţă în toiul nopţii, la finalul a acea ce părea o băută prietenească. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în zona intersecţiei străzilor Gheorghe Doja şi Anghel Saligny. După ce au băut împreună, tinerii, de 25 şi respectiv 28 de ani, au ajuns la schimburi de replici mai puţin amicale şi, dintr-una în alta, au dat-o într-o ceartă în toată regula. Celui mai în vârstă nu i-a trebuit mult să tranşeze violent conflictul, atacând câinele amicului şi urcându-se beat la volanul maşinii cu care a făcut un mic iureş prin cartier. Poliţiştii au fost chemaţi să facă ordine.

"Din cauza unei neînțelegeri, bărbatul de 28 de ani s-ar fi urcat la volanul autoturismului său, rulând aproximativ 150 de metri, pe strada Anghel Saligny, și apoi pătrunzând pe scuarul-sens giratoriu. Totodată, s-a stabilit că, în timpul altercației, acesta i-ar fi aplicat o lovitură de cuțit câinelui aparținând celuilalt bărbat, animalul fugind într-o direcție necunoscută. Având în vedere faptul că persoana în cauză a condus autoturismul, a fost testată alcoolscopic, valoarea înregistrată fiind de 0,66 mg/l alcool  pur în aerul expirat", a explicat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Tânărul în vârstă de 28 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi rănirea animalelor. În plus, la fel ca şi amicul său, a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice.

Citit 1746 ori Ultima modificare Sâmbătă, 29 August 2020 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.