Progres al lucrărilor de pe „centura mică”

Progres al lucrărilor de pe „centura mică”
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Consiliul Județean Galați informează că joi, 5 noiembrie, a început turnarea betonului la unul din radierele pilonului central al podului hobanat de pe Drumul de Centură.

"A început turnarea betonului la unul din cele două radiere care alcătuiesc baza pe care se va sprijini pilonul central. Astfel, doar astăzi (joi - n.r.) se vor folosi peste 1.000 de metri cubi de beton, ceea ce înseamnă peste 100 de maşini încărcate cu beton. Pilonul central are o fundaţie formată din 80 de piloţi foraţi la 25 de metri adâncime, iar un radier are aproape cinci metri înălţime. În acelaşi timp, se lucrează şi la ceilalţi piloni ai podului hobanat, precum şi la armarea celui de-al doilea radier al pilonului central", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

În total, pentru cele două radiere care alcătuiesc baza pilonului central se vor folosi peste 2.000 de metri cubi de beton.

Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie, iar pilonul central va avea o înălţime de peste 60 de metri.

Extinderea şi modernizarea Drumului de Centură este o investiţie de aproximativ 40 milioane de euro, din care 30 milioane sunt fonduri europene obţinute prin Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).

Citit 5374 ori Ultima modificare Luni, 09 Noiembrie 2020 00:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.