Dorul de Eminescu învinge pandemia

Dorul de Eminescu învinge pandemia
Omagiu
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Chiar dacă organizatorii depunerii de flori de la statuia poetului din parcul ce-i poartă numele nu au făcut apel, din motive de pandemie, la prezenţa publicului, dorul de Eminescu a fost mai puternic, şi anul acesta, decât gerul şi, iată, chiar decât pandemia. Câteva zeci de persoane, printre care şi scriitori gălăţeni care an de an îi aduc omagiu poetului nepereche, au venit şi ieri, împreună cu reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia", ai Consiliului Judeţean, Primăriei Galaţi, ai Centrului Cultural "Dunărea de Jos" şi ai "Vieţii libere" pentru a se reculege şi a depune o floare în memoria celui care a fost şi rămâne un poet, un prozator şi un gazetar mereu actual, atât în ceea ce priveşte subiectele abordate, cât şi minunata formă a limbii române în care a ales să se exprime. 

Fanfara "Valurile Dunării", a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" a însoţit cu muzică acest mic moment festiv, dăruindu-le celor prezenţi un mini-recital mult apreciat. Fără discursuri şi, din păcate, fără să se audă la microfon vreo recitare, momentul de ieri a încapsulat însă emoţia pe care fiecare dintre noi o trăieşte la citirea versurilor sau a pasajului preferat din Eminescu. Fiindcă, vrem, nu vrem, Poetul e parte din noi toţi şi din fiecare.

CITEȘTE ȘI: Eminescu, geniu ignorat la vremea lui. Cum (nu) îl vedeau unii contemporani vestiţi

Citit 1709 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.