Ceremonie de învestitură – Joe Biden a devenit al 46-lea preşedinte al Statelor Unite

Ceremonie de învestitură – Joe Biden a devenit al 46-lea preşedinte al Statelor Unite
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Joe Biden a depus miercuri jurământul în calitate de preşedinte al SUA, în faţa judecătorului Curţii Supreme, John Roberts, pe treptele Capitoliului, relatează agenţiile internaţionale de presă. Democratul a devenit astfel al 46-lea preşedinte al SUA.

Ceremonia este una fără precedent, fiind marcată de pandemie şi de asaltul asupra Capitoliului de pe 6 ianuarie, de către susţinători ai lui Donald Trump, care nu a dorit să fie prezent la eveniment.

Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pentru unitate în discursul său de după depunerea jurământului, cerându-le oamenilor să aibă "un nou început" şi să nu lase politica să fie un "foc dezlănţuit" care provoacă divizare, relatează dpa.

"Pentru a depăşi aceste provocări, a ne vindeca sufletul şi a asigura viitorul Americii avem nevoie de mai mult decât cuvinte. Este nevoie de lucrul cel mai greu de obţinut într-o democraţie: de unitate", a spus Biden.

"Trebuie să punem capăt acestui război care aruncă roşul împotriva albastrului, ruralul împotriva urbanului, conservatorul împotriva liberalului. Putem face acest lucru - dacă ne deschidem sufletele în loc să ne împietrim inimile", a adăugat el.

"Întregul meu suflet este în asta - să aduc America împreună, să unesc poporul nostru, să unesc naţiunea noastră şi îi cer fiecărui american să mi se alăture în această cauză", a declarat Biden în cadrul discursului său.

"Puneţi capăt strigătelor şi reduceţi temperatura. Pentru că fără unitate nu există pace, nu există progres. Numai indignare obositoare", a mai spus al 46-lea preşedinte al SUA.

Biden i-a denunţat pe toţi cei care se folosesc de minciuni pentru a ajunge la putere şi s-a angajat să fie un preşedinte al tuturor cetăţenilor, care guvernează plecând de la fapte şi adevăr.

"Există adevăr şi există minciuni. Minciuni spuse pentru putere şi pentru profit", a mai spus Biden în discursul său de învestitură.

"Însă putem să nu fim de acord, asta este democraţia", a adăugat Biden.

În cadrul aceleaşi ceremonii, Kamala Harris a depus jurământul în calitate de vicepreşedinte al SUA.

Kamala Harris a devenit astfel prima femeie, prima persoană de culoare şi prima persoană asiatică-americană care va deţine funcţia de vicepreşedinte al SUA. Ea a depus jurământul în faţa judecătoarei progresiste Sonia Sotomayor, prima femeie latino din Curtea Supremă, într-un moment simbolic.

Citit 1049 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Ianuarie 2021 21:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.