În perioada 24-29 ianuarie, patru jandarmi gălățeni se vor deplasa în capitala Republicii Moldova, unde îi vor instrui pe carabinierii basarabeni în domeniul asigurării ordinii publice, în contextul unui aflux masiv de migranți la frontiera de est a Uniunii Europene.
Colaborarea are loc cadrul proiectului "Increasing the professional capacities of staff involved in crowd and riot control operations in a cross-border context", finanțat de Uniunea Europeană şi care are drept scop creşterea capacităţii de cooperare între unitatea de jandarmi de la Galaţi şi carabinierii din Republica Moldova pentru securizarea frontierei comune.
Echipa care se va deplasa la Chişinău pentru stagiul de pregătire este formată din colonelul Florin Simionel, şeful Jandarmeriei Galați, care va susține pregătirea pe tema legislației europene în materie de migrație și azil, locotenentul Mircea Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al unității, care va susține pregătirea pe tema comunicării publice, a negocierii și a dialogului pentru detensionarea unor situații conflictuale, căpitanul Mihail Cristea, ofițer specialist ordine publică, care va susține o temă cu referire la particularitățile misiunilor de asigurare a ordinii publice în zona de frontieră, şi plutonierul adjutant șef Georgică Bratu, comandantul grupei antiteroriste, care va susține un atelier practic de intervenție profesională.
Cei patru jandarmi gălățeni au experiență acumulată fie în teatrele de operații din Afganistan și Kosovo, fie în cadrul exercițiilor internaționale de conducere cu forțe în teren la care au participat.

Jandarmii gălăţeni îi vor instrui pe carabinierii din Moldova
Duminică, 24 Ianuarie 2021 14:35
Etichetat cu

Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
- Unde sunt amplasate radarele- Șoferii beți încearcă să scape cu fuga
- UPDATE Piromanul care a incendiat uși de apartamente în aceeași noapte a fost capturat
- COVID-19. Raportare judeţeană. Doar 129 de gălățeni testați în 24 de ore
- Unde sunt amplasate radarele
1 comentariu
-
postat de Securitate
Luni, 25 Ianuarie 2021 09:47
5.102.5.***
Link la comentariu
36
Infama jandarmerie ar trebui desființată. Este o rușine de instituție născută din fosta securitate. Este o instituție subordonată politic gata să ucidă fără scrupule la comanda unui infractor acum încarcerat. E o mare prostie că sunt trimiși jandarmii în Moldova. Măcar de păzeau pădurile.