Depistat cu permis de conducere fals

Depistat cu permis de conducere fals
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost depistat la graniță cu un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi fals. Bărbatul, pasager într-un autoturism marca Ford, înmatriculat în Germania, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Deoarece polițiștii au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, fiind descoperit, într-o mapă cu documente, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care avea imprimată fotografia acestuia. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere fals prin intermediul unei persoane din Polonia, în schimbul sumei de 300 de euro. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Citit 1532 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 23:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.