Vaccinarea cu AstraZeneca poate fi făcută și fără programare

Vaccinarea cu AstraZeneca poate fi făcută și fără programare
Aproape 14.000 de gălățeni sunt înscriși pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gălățenii care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 cu serul AstraZeneca nu mai trebuie să se înscrie pe lista de așteptare. Tot ce trebuie să facă este să meargă la un  centru de vaccinare și să solicite imunizarea, pe loc. Noua decizie este prevăzută într-o circulară emisă luni de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), document care le permite centrelor de vaccinare să inoculeze la cerere persoanele care se prezintă, indiferent dacă au sau nu programare.

”Ca urmare a scăderii adresabilității populației pentru vaccinarea cu AstraZeneca, în vederea facilitării accesului a vaccinare a persoanelor care doresc acest lucru, în centrele de vaccinare cu produs AstraZeneca în care nu există persoane programate se poate permite vaccinarea persoanelor prin prezentarea directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară programarea prin platformă, respectându-se celelalte proceduri și instrucțiuni emise de CNCAV”, se arată într-un comunicat al Direcției de Sănătate Publică Galați.

Marți dimineață, în județul Galați erau disponibile 809 locuri pentru vaccinarea cu AstraZeneca. 361 de locuri erau libere în municipiul Galați, la centrul de la baza sportivă Siderurgistul, 217 poziții erau disponibile la centrul de la Oficiul Prefectural din Tecuci, iar la centrul amenajat în Casa de cultură din Târgu Bujor erau libere 231 de locuri.

Aproape 14.000 de gălățeni sunt înscriși pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID. Cei mai mulți dintre aceștia, 13.245, vor să se imunizeze cu vaccinul Pfizer. Potrivit specialiștilor, vaccinul produs de compania Moderna este foarte similar cu cel produs de Pfizer.

În privința vaccinului produs de AstraZeneca, autoritățile din România spun că acest ser este sigur și eficient și îi sfătuiesc pe cei care s-au programat pentru acest produs să respecte programarea. Și Agenția Europeană a Medicamentului dă asigurări că serul AstraZeneca este sigur, în ciuda discuțiilor legate de riscul de apariție a trombozelor. Până în prezent, în țara noastră nu a fost raportată nicio astfel de reacție legată de imunizarea cu acest produs.

Citit 1721 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Aprilie 2021 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.