O „simfonie expozițională” de pasiune, formă și culoare (FOTO și VIDEO)

O „simfonie expozițională” de pasiune, formă și culoare (FOTO și VIDEO)

MAV Galați
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Lucrări de grafică, sculptură, pictură şi artă decorativă – o sinteză a celor mai vibrante lucrări realizate în 2020 de 46 de artiști gălățeni – sunt reunite în cadrul Ediției a IV-a a Salonului Anual al filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR).

Expoziția, al cărei vernisaj a avut loc la Muzeul de Artă Vizuală Galați, va fi deschisă publicului până la mijlocul lunii mai și este o dovadă că, fie și în vremuri de pandemie, spiritul artistic are capacitatea de a transcende restricțiile unei realități materiale imediate, pentru a se manifesta în toată plenitudinea sa în spațiul multidimensional al formei, culorii și sentimentelor.

După cum bine remarca Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală Galați, suntem invitați să ne bucurăm de o veritabilă ”simfonie expozițională” în care cei 46 de ”instrumentiști” și-au acordat, în beneficiul vizitatorilor, trăirile artistice.

”Fiecare interpret poate fi un bun solist, dar ceea ce se întâmplă în spațiul scenic este mai mult decât un solo. Este o simfonie expozițională. În vremuri de COVID, triumfă experimentul muzeistic al imaginii simfonice”, sublinia Dan Basarab Nanu.

La rândul său, artistul plastic şi muzeograful Eduard Costandache, organizator al evenimentului, remarca faptul că ”izolarea pe care am resimțit-o cu toții a avut, poate, și o valență pozitivă, în sensul că artistul s-a închis mai mult în atelier, s-a interiorizat și a reușit să scoată lucrări mai profunde, mai valoroase”.

”Observ cu bucurie că mulți dintre artiști s-au sedimentat, s-au așezat și au exprimat cu răbdare, cu grijă și temeinicie valențele unui stil propriu. Asta este foarte bine, pentru că ne identificăm atât ca potențial artistic, cât și ca varietate de exprimare”, remarca Gheorghe Andreescu, președinte al UAPR Galați.

Criticul de artă Mariana Tomozei Cocoș a punctat principalele repere ale acestei ediții a Salonului Anual al artiștilor gălățeni: ”Putem constata, urmărind această expoziție, modificările peisajului artistic, dar și consecvența în adâncirea stilistică și conceptuală a unor personalități din acest domeniu. Astfel, recunoaștem capacitatea de a dezvolta creații pline de picturalitate în lucrările lui Marcel Bejan și Nicolae Cărbunaru sau în îndrăznețele construcții compoziționale ale lui Ioan Murariu Neamț. Valențe de lirism subtil descoperim în lucrările Janei Andreescu, ale Gabrielei Georgescu, Liliana Jorică-Negoescu sau Cornelia Burlacu. Gheorghe Andreescu, David Sava, Ioan Tudor concep compoziții cu accente metaforice, în timp ce artiști ca Sterică Bădălan, Ștefan Axente, Adreea Costandache, Olimpia Ștefan, Simona Pascale, Cornel Corcăcel, Mariana Tomozei Cocoș creează interpretări elaborate ale imaginilor ce au repere în realitate. În domeniul sculpturii, Alexandru Pamfil, Gheorghe Terescenco, Bogdan Murariu, Mugurel Vrânceanu se remarcă printr-o corelare inventivă a raporturilor între tehnică și creativitate.

Video, de Ovidiu Amălinei

Florian Doru Crihană demonstrează încă o dată fantezie în a reformula în configurări pline de semnificație capturi din realitatea imediată sau din cea deja ”catalogată”.

Dintre graficienii filialei, merită să amintim investigațiile sensibile și ingenioase în adâncirea unui stil personal ale Mihaelei Brumar, Lilianei Tofan sau ale lui Ionuț Mitrofan.

E important să menționăm o suită de creatori care se definesc prin căutări ce implică atât configurarea unor viziuni proprii, cât și a unor concepte vizuale moderne, materializate în diferite tehnici: Eduard Costandache, Tudor Șerban, Cristina-Ștefania Culiță, Adriana Chebac, Popa Valentin, Adrian Vădeanu, Sorina Vădeanu, Denis Brânzei.

Salonul artiștilor gălățeni este o imagine a dinamicii unei colectivități artistice remarcabile. De altfel, această expoziție este un pre-eveniment al aniversării celor 70 de ani de existență a filialei gălățene a UAPR, moment ce va fi marcat printr-o serie de evenimente speciale dedicate artiștilor de ieri și de azi de la Dunărea de Jos.

Citit 1712 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Aprilie 2021 07:16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro