Rugă, flori şi recunoştinţă

Rugă, flori şi recunoştinţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Înăţării Domnului nostru la Cer i-a scos pe gălăţeni din case şi i-a adus în biserici, unde rugăciunea a înălţat, chiar şi pentru câteva clipe, tot creştinul de la neputinţele omeneşti la cele cereşti.

Tradiţionala procesiune organizată în această zi a fost un prilej de manifestare a sufletului ortodox, românesc.

Ca de obicei, locul de plecare înspre Altarul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea” a fost Biserica „Înălţarea Domnului”.

Aici, în jurul amiezii, sub un soare dogorâtor, s-au adunat în unitate şi comuniune cu Hristos Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, clerul din municipiul Galaţi, seminariştii, creştinii...

Au onorat sărbătoarea primarul Dumitru Nicolae, şefii Garnizoanei Galaţi, al Vămii, al Armatei, al Jandarmeriei şi Poliţiei.

La datorie au fost şi veteranii de război, de astă dată pe frontul... rugăciunii.

Un şir vioi de elevi din şcolile noastre, însoţiţi de profesorii de religie au dat tinereţe şi vigoare alaiului ce s-a îndreptat cu imn de slavă înspre Cimitirul „Eternitatea”, acolo unde odihnesc Eroii Noştri, cunoscuţi şi necunoscuţi, Eroii Europei, astăzi, cu toţii, „Cetăţeni ai Cerului”.

„Particip la această procesiune de când a început să se organizeze”, ne-a spus doamna Elena Babuşcă, în vârstă de 78 de ani.

„Dimineaţă când am plecat de acasă eram decisă să nu mai merg în pelerinaj, ci să rămân doar la rugăciune...”.

„Dar e surprinzător ce face Hristos din noi, când şi noi dorim să ne înălţăm deasupra neputinţelor omeneşti”.

„Aveam ceva dureri omeneşti, dar acum nu le mai simt şi dau slavă lui Dumnezeu...”

Angajaţii firmelor de pe Coşbuc s-au rugat pentru eroi...

Ieri, mai mult ca niciodată, a fost sărbătoare sfântă şi pentru gălăţenii care locuiesc în casele de pe bulevardul G. Coşbuc.

A fost o zi aparte, mai ales pentru lucrătorii zecilor de firme de pe importantul bulevard.

Ei s-au adunat grupuri, grupuri şi au întâmpinat soborul preoţesc ce-l avea în frunte pe Arhiereul locului...

„Hristos S-a înălţat!”, aceasta a fost binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos adresată tuturor creştinilor care au întâmpinat alaiul de rugători.

„Adevărat S-a Înălţat”!, a fost răspunsul gălăţenilor care au ieşit la sărbătoare. 

Lacrimă pe obraz de văduvă...

În Cimitirul „Eternitatea”, mulţime de gălăţeni de toate rangurile sociale, de toate vârstele au înălţat rugăciune pentru Eroii noştri jertfiţi la datorie, pe câmpurile de luptă şi în închisori...

Şi flori, şi rugă în piatră, şi recunoştinţă, şi câte o lacrimă pe obraz de văduvă. Şi emoţie şi sfinţenie...

Multe gălăţence purtau în mâini coşuri din nuiele în care aveau cozonac şi ouă roşii, acoperite în ştergarul românesc...

Creştinele au adus jertfă de alimente sfinţită de rugăciune arhierească, rugă sfântă ce a continuat imediat după intonarea imnurilor României şi Europei...

„Sărbătoarea de astăzi are o dublă semnificaţie”, a spus în cuvântul de suflet adresat tururor celor prezenţi de Înalt Prea Sfinţitul Casian.

„În Biserică, la 40 de zile de la Învierea Domnului, sărbătorim Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la Cer”.

„Însă, această sărbătoare, de nouăzeci de ani, este şi sărbătoarea Eroilor Neamului Românesc”.

„De atunci, în spaţiul nostru românesc, identificăm două Altare. Altarul Domnului şi Altarul urmaşilor Domnului nostru Iisus Hristos, al Eroilor noştri care s-au jertfit pe altarul Patriei străbune, un Altar al Eternităţii...”.

În cuvântul de recunoştinţă adus celor jertfiţi la datorie, Înalt Prea Sfinţitul Casian a subliniat o realitate cruntă, specifică vremurilor de război.

Aceea că în toiul luptelor, e posibil ca Eroii cunoscuţi şi necunoscuţi - care sunt români, dar şi francezi, englezi, nemţi şi răsăriteni - să nu-şi fi dat mâna printre săbii şi arme de luptă, însă în ceruri, la Dumnezeu, cu siguranţă şi-au întins mâna în veşnică îmbrăţişarea păcii... 

Veteranii – cărţi vii de istorie

Pe acordurile Imului Eroilor, câteva sute de copii au adus recunoştinţă eroilor jertfiţi şi s-au rugat în cripta Eroului Necunoscut din Cimitirul „Eternitatea” ce are drept cupolă cerul - văzutul şi Nevăzutul.

Cei mici au fost în rugăciune alături de Arhiepiscopul locului, de cler, de creştini.

Cu sobrietatea specifică, au preamărit Cerul - într-un continuu onor la Drapel - veteranii noştri, cei care au apărat cu arma acest pământ şi pe care Dumnezeu i-a lăsat în viaţă, pentru a ne fi nouă cărţi vii de istorie...

Coroane de flori au adus toate autorităţile judeţului Galaţi şi - spre deosebire de perioadele electorale, când ambiţiile politice transformau sărbătoarea într-un spectacol jalnic al grandomaniei - de această dată decenţa participanţilor a dat întâietate şi slavă lui Hristos.

Cu toţii au adus recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru ţară şi neam...

Mici şi mari, ne-am înălţat puţin peste griji şi nevoi, dovedind că acest popor, prea sărăcit material, este încă bogat spiritual şi nu a uitat să-I dea slavă lui Hristos, să aducă recunoştintă Eroilor Neamului şi să aşeze pe mormintele celor adormiţi în Domnul semnele nemuririi: crucea, candela, tămâia, florile şi lacrima...   

Maria Stanciu

Foto: Vasile Caburgan

Citit 783 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.