Fraţi la cuţite, în Centru

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rău mai e când intră zâzania în familie! Au remarcat-o probabil şi doi fraţi în floarea vârstei care locuiesc la blocul P8, din Centru.

Cum-necum, sămânţa de scandal a prins, s-a dezvoltat, astfel încât s-a ajuns până la punctul culminant în care unul dintre cei doi l-a atacat pe  celălalt cu un cuţit.

L-a rănit suficient încât să îl bage în spital. Totuşi, victima a avut noroc, susţin medicii.

„Bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi cu o plagă înjunghiată la nivelul treimii superioare a gambei drepte”.

„A necesitat internarea într-o secţie de chirurgie. Partea bună a acestei situaţii este că nu a fost atins axul nervos şi vascular principal al piciorului, astfel încât prognosticul pacientului este bun”.

„Putem spune că a avut noroc, pentru că deşi a fost o plagă transfixiantă care practic străpunge tot piciorul, nu au fost lezate vasele şi nervii principali”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Lucica Grigorică.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene, fratele cu piciorul tăiat nu a depus însă plângere. Dar se gândeşte să o facă.

Citit 523 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.