Poc, o bâtă-n cap de Rusalii!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Rădeşti a fost hram, de Rusalii. Evident, o astfel de ocazie nu poate să treacă neobservată, aşa că oamenii locului au chefuit, care-cum s-a priceput mai bine.

La Urgenţe au ajuns, din câte am înţeles noi, doar doi bărbaţi pe care îi leagă şi o relaţie de rudenie: sunt cumnaţi.

Costel Crăciun susţine că filmul evenimentelor este următorul: mai mulţi bărbaţi au vrut să dea cu maşina peste o rudă de-a cumnatului. După o tentativă de stâlcire a respectivului cu maşina a izbucnit un scandal, aşa cum e şi firesc.

Victima noastră trecea prin zonă, a încercat să aplaneze lucrurile şi s-a ales cu o bâtă de baseball în cap. Adică la Rădeşti de ce n-ar fi bâte de baseball?

Acum omul e la spital, iar medicii îi monitorizează starea de sănătate.

„A fost adus un bărbat de 33 de ani din mediul rural, victimă a unei agresiuni. Pacientul prezintă un traumatism cranio-cerebral minor şi o plagă parietală dreaptă, deci la nivelul craniului. Este internat în serviciul de Neurochirurgie pentru investigaţii şi tratament”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Lucica Grigorică.

Să facă bine rădeştenii să-şi cumpere şi căşti de baseball, nu doar bâte!

pnl3
Citit 603 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.