Dosarele de daună pentru polițele City Insurance, preluate de FGA

Dosarele de daună pentru polițele City Insurance, preluate de FGA
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a anunțat că primește, începând din 20 septembrie, cereri de deschidere de daună de la posibilii creditori de asigurări ai City Insurance. Cu toate acestea, FGA va începe să facă plăți doar după declararea definitivă a falimentului societății de asigurări. Anunțul FGA vine în contextul în care, vineri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât să constate starea de insolvență a liderului pieței RCA, City Insurance, și să îi retragă autorizația de funcționare. Compania se îndreaptă, așadar, spre faliment (detalii)

"Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României creditorii de asigurări ai Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance SA pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr. 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr. 9). Cererile de plată se pot depune începând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației asiguratorului și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări", se arată în comunicatul Fondului.

FGA face apel către potențialii creditori de asigurare să depună solicitările on-line sau prin intermediul unui serviciu poștal (la adresa: strada Vasile Lascăr nr. 31, CP: 020492, sector 2, București). Toate explicațiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA (www.fgaromania.ro). Tot aici pot fi găsite formularele necesare pentru deschiderea dosarelor de daună și pentru cererile de plată.

Citit 1827 ori Ultima modificare Luni, 20 Septembrie 2021 20:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.