Ziua copiilor la „Viaţa liberă”

Ziua copiilor la „Viaţa liberă”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premiile oferite la concursul nostru organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului au ajuns ieri  la fericiţii câştigători. Foarte mulţi copii au trimis plicuri pe adresa redacţiei, sperând să câştige unul dintre cele 21 de premii oferite de ziarul şi de sponsorii concursului.

Printre cei 21 de câştigători s-a numărat şi o norocoasă de doar un an şi trei luni, Diana Florescu.

Copii care au câştigat cele 15 vouchere valabile în magazinele Alcom (cinci în valoare de 100 de lei fiecare şi 10 în valoare de câte 50 de lei), au plecat de la redacţie, împreună cu părinţii sau bunicii lor, direct la cumpărături.  

„Vreau să îmi cumpăr multe dulciuri. Toată ciocolata şi toţi biscuiţii din magazin le cumpăr eu”, ne-a spus unul dintre norocoşii prichindei.

Cei cinci norocoşi care au câştigat premiile oferite de magazinul Miruna, au plecat foarte fericiţi că au jucării noi, cu care se vor juca de ziua lor.

„Abia aştept să fac puzzle-ul. Este unul dintre jocurile mele preferate, ne-a spus micuţa Maria Damian, în vârstă de doar şase ani.

Cea mai fericită a fost, cu siguranţă, marea câştigătoare a concursului, care va primi un Card Bronz Viva (cu acces pentru trei luni de zile la piscină). Câştigătoarea are 13 ani şi se numeşte Teodora Iordache.

„Vă mulţumesc foarte mult pentru premiu. Este prima dată când câştig ceva. Bunicul meu decupează taloanele, mama le completează şi o colegă de-a mamei le aduce la redacţie”.

„Este un premiu datorat muncii în echipă. Tot colega mamei m-a anunţat că am câştigat. Nu mi-a venit să cred că eu sunt marea norocoasă”, ne-a mărturisit Teodora.

„Stăm în zona Metro şi chiar ne pregăteam să îi facem un abonament pentru o lună de zile pentru cursuri de înot. Acum nu mai este nevoie, pentru că va merge la înot trei luni de zile, mulţumită ziarului ˝Viaţa liberă˝”.

„Vă mulţumim mult pentru toate concursurile pe care le faceţi, chiar dacă este criză în toate domeniile. Vă urăm mult succes şi sperăm să nu renunţaţi niciodată la aceste concursuri”, ne-a spus mama câştigătoarei.

Le mulţumim şi noi sponsorilor: Alcom, Viva şi magazinul Miruna, pentru sprijinul acordat.

La poza de grup, toţi câştigătorii au strigat în cor: „La mulţi ani, tuturor copiilor”. Aceeaşi urare o facem şi noi atât copiilor, cât şi tuturor celor care au suflet de copil.

Citit 1742 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.