Lucian Mehedinți nu mai este președintele CAR-ului pensionarilor

Lucian Mehedinți nu mai este președintele CAR-ului pensionarilor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Cei aproape 60.000 de membri ai Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și-au ales, prin delegați, noua conducere pentru următorii cinci ani. Alegerile au avut loc miercuri, 29 septembrie, iar în urma lor, noua președintă a CARP Galați a fost aleasă Virginica Pintilie, fosta șefă a comisiei de cenzori. Votul a fost destul de strâns, fostul președinte Lucian Mehedinți fiind învins la numai șase voturi. Mandatul Virginicăi Pintilie, cu o durată de cinci ani, va începe efectiv pe 5 octombrie.

Dintre cei patru consilieri care alcătuiesc, împreună cu președintele, Consiliul Director al Casei de Ajutor Reciproc, a fost ales deocamdată doar unul: Tinca Șerban, pe probleme economice și financiare. Ceilalți trei consilieri - pe investiții, cultură și divertisment și, respectiv, probleme sociale - vor fi aleși în perioada următoare.

Au mai fost aleși, miercuri, cei trei membri ai comisiei de cenzori, unul singur dintre ei făcând parte și din vechea structură. Aceștia, la rândul lor, urmează să aleagă președintele comisiei.

Citit 3056 ori Ultima modificare Vineri, 01 Octombrie 2021 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.