Șoferul ucigaș a ajuns după gratii

Șoferul ucigaș a ajuns după gratii
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Judecătoria Tecuci a decis arestarea preventivă a șoferului care în seara zilei de 29 noiembrie a provocat un accident teribil pe DJ 251, între Valea Mărului și Matca, după ce s-a urcat la volan fără permis și în stare de ebrietate. Dorel Costea (55 ani) nu ar fi avut voie să conducă pentru că poliția îi luase carnetul ca urmare a comiterii altor infracțiuni la regimul rutier. Nu a ținut cont nici de faptul că băuse și s-a urcat la volanul BMW-ului personal, cu care a gonit de la Valea Mărului către Matca.

Pe fondul vizibilității reduse, întuneric fiind, și al vitezei, nu l-a observat pe șoferul de 51 de ani care coborâse din mașină pentru a repara o roată. L-a lovit în plin, acroșând și mașina, ucigându-l pe loc pe bărbat. După impact, a fugit de la locul accidentului, fiind depistat după două ore, acasă. Avea o alcoolemie de 0,64 la mie în aerul expirat și nu deținea permis, acesta fiindu-i reținut, motiv pentru care a fost reținut pe loc.

Sub acuzațiile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului și fără permis, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Citit 1599 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 00:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.