Un gălățean din 30, depistat cu COVID-19, în ultimele 24 de ore

Un gălățean din 30, depistat cu COVID-19, în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Puțin peste zece din numărul gălățenilor testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus, în condițiile în care totalul celor care au trecut prin evaluare a depășit puțin 350. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 366 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 12 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 43.780. Patru pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni. Luni, 13 decembrie, nu a mai fost raportat niciun deces în rândul pacienților cu COVID-19, numărul victimelor pandemiei rămânând 1.642. Tot luni, 13 decembrie, 14 pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 41.943. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 114 gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 982. În izolare instituționalizată se aflau 81 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 290.729 de teste.

Citit 1139 ori Ultima modificare Luni, 13 Decembrie 2021 21:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.