Peste 130 de gălățeni, găsiți infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore
Foto: Marian Calestru

Peste 130 de gălățeni, găsiți infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Aproape 15 la sută dintre gălățenii testați în ultimele 24 de ore au fost găsiţi infectaţi cu noul coronavirus. Nu a mai fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 957 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 138 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 53.412. După parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni, 31 de pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare.

Ziua de luni, 7 februarie, nu a mai adus niciun deces în rândul pacienților aflați în stare gravă. Astfel, numărul victimelor pandemiei a rămas 1.719.

Tot luni, 7 februarie, au fost declarați vindecați 377 de pacienți, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă la 45.468.

În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 5.885 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a crescut la 451. În izolare instituționalizată se aflau 340 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 357.262 de teste.

Citit 1114 ori Ultima modificare Luni, 07 Februarie 2022 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.