Trei gălăţeni decedați și 750 de noi infectați cu COVId-19, în 48 de ore
Foto: Marian Calestru

Trei gălăţeni decedați și 750 de noi infectați cu COVId-19, în 48 de ore
O treime dintre gălățenii testați, depistaţi pozitiv
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 700 de noi infectări au fost raportate în ultimele două zile la Galați. Trei bolnavi în stare gravă au fost declarați decedați din cauza COVID-19, toate cele trei cazuri fiind raportate sâmbătă, 12 februarie. Aproape 300 de gălățeni infectați au fost declarați vindecați.

În ultimele 48 de ore, un gălățean din trei testați a avut rezultat care a confirmat existența infectării cu noul coronavirus. Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru zilele de 12 și 13 februarie, dintre cei 2.104 pacienţi testaţi, 751 au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. 439 dintre noii bolnavi au fost raportați duminică, 13 februarie. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei ajunge astfel la  55.526. Distinct de cazurile nou confirmate, în ultimele 48 de ore au fost raportate 43 de cazuri pozitive la a doua testare a pacienților aflați sub tratament. 23 dintre acestea au fost confirmate duminică.

Din nefericire, în intervalul amintit au fost raportate încă trei decese în rândul pacienților în stare gravă, toate fiind înregistrate sâmbătă, 12 februarie. Numărul total al victimelor pandemiei în județul Galați a ajuns astfel la 1.737.

În aceeași perioadă, 291 de pacienți au primit vestea bună a testului negativ, ceea ce face ca numărul total al persoanelor vindecate să ajungă la 51.429. Cei mai mulți gălățeni care au trecut cu bine prin boală au fost raportați sâmbătă, 12 februarie, 232 de persoane fiind declarate vindecate.

Duminică, 13 februarie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 168 de persoane, iar alte 266 erau în izolare instituţionalizată. În carantină instituționalizată nu se afla nicio persoană. În izolare la domiciliu se regăseau 2.360 de gălățeni.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 366.026 de teste.

Citit 1259 ori Ultima modificare Marți, 15 Februarie 2022 01:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.