* S-a smuls din mâna mamei şi s-a dezechilibrat, căzând în drum, în faţa maşinii *
Un băieţel de 6 ani din Bălăşeşti se zbate încă între viaţă şi moarte, după ce a fost grav lovit de Volkswagenul 33 NLB, corect condus de gălăţeanul Mihail Gabriel Duca, în vârstă de 34 de ani, aflat în trecere pe Drumul Judeţean 251 B, confirmă comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
„Băieţelul a fost transportat de urgenţă la Iaşi, cu o ambulanţă SMURD”, completează comisarul.
În luna mai, un alt copil tot de 6 ani, din Lieşti însă, şi-a pierdut viaţa după ce a alergat pe DN 25, în faţa unui TIR, pe când se întorcea neînsoţit de la grădiniţă.
La începutul acestei luni, o fetiţă de 7 ani din Frumuşiţa a fost omorâtă tot de TIR, pe când traversa DN 26, chemată fiind de mama sa pe cealaltă parte a drumului.