Numărul noilor infectări a scăzut semnificativ în ultimele 24 de ore, în Galați, dar a fost înregistrat un nou deces. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru intervalul amintit, dintre cei 372 de pacienţi testaţi, doar trei au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei a ajuns astfel la 61.700.
În intervalul amintit a mai fost raportat, cum spuneam, un deces, ceea ce face ca numărul total al victimelor pandemiei în județul Galați să crească la 1.877. În acelaşi timp, 12 pacienți au primit vestea bună a testului negativ, ceea ce face ca numărul total al bolnavilor vindecați să crească la 59.783. Vineri, 27 mai, în carantină la domiciliu și în carantină instituționalizată nu se afla nicio persoană. În izolare instituționalizată se aflau 14 bolnavi, iar în izolare la domiciliu erau 26 de persoane. De la începutul pandemiei, în judeţul Galaţi au fost efectuate 431.802 teste.