Motociclist spulberat de mașină, la Grădina Publică

Motociclist spulberat de mașină, la Grădina Publică
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Un eveniment rutier extrem de grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, lângă Grădina Publică, implicate fiind o motocicletă și un autoturism al cărui șofer nu ar fi acordat, oficial, prioritate. Impactul s-a produs la intersecția străzilor Domnească și Elena Doamna, în momentul în care șoferul autoturismului marca Audi, un tânăr de 26 de ani, care venea dinspre Parcul CFR, a virat la stânga, tăind calea unei coloane de motocicliști care circulau, potrivit martorilor, cu mare viteză, din sens opus, pe strada Domnească.

Mașina l-a surprins pe unul dintre aceștia, un bărbat de 36 de ani, impactul deosebit de violent aruncându-l de pe motocicletă. Bărbatul a rămas inconștient pe asfalt și a fost preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul de Urgență. Tânărul se află în comă, medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Polițiștii au stabilit că șoferul mașinii nu consumase alcool și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul, dacă la mijloc este vorba de vina exclusivă a șoferului care nu ar fi acordat prioritate sau la impact și-ar fi adus aportul și viteza excesivă cu care goneau motocicliștii prin Campusul Studențesc. 

Citit 18744 ori Ultima modificare Joi, 07 Iulie 2022 10:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.