A încercat să treacă vama, beat

A încercat să treacă vama, beat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un ucrainean, în vârstă de 56 de ani, a încercat să treacă vama în stare de ebrietate. Șoferul s-a prezentat, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, pentru efectuarea formalităților de control conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Galați, în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,20 g/l  alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Apostol Andrei” din Galați, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Citit 290 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2022 22:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.