Duminică, 24 iulie, ultima zi a recensământului

Duminică, 24 iulie, ultima zi a recensământului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Primăria municipiului Galați informează că doar până duminică, 24 iulie 2022, cetățenii se mai pot recenza prin intermediul recenzorilor de teren sau la cele patru centre fixe din oraș. Aceste centre de recenzare se află la: Direcția Județeană de Statistică de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 80; Primăria municipiului Galați de pe strada Domnească nr. 54; Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați, strada Fraternității nr. 1; Biblioteca "V. A. Urechia", strada Mihai Bravu nr. 16.

Centrul de recenzare deschis la Bibliotecă s-a bucurat de interesul și încrederea gălățenilor, dovadă că, în doar trei zile de activitate, au venit peste 400 de persoane, din toate cartierele Galațiului. Pentru evitarea aglomerației și pentru a nu se sta la coadă, persoanele care solicită sprijinul bibliotecarilor sunt rugate ca în prealabil să facă o programare la numerele de telefon 0236.411.037/int. 132 sau 0732.520.516.

"Participarea la recenzare este obligatorie. Persoanele care refuză recenzarea riscă sancțiuni cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, conform reglementărilor legale în vigoare", avertizează administrația locală.

Citit 724 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Iulie 2022 08:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.