Bacalaureat obligatoriu la Matematică, pentru profilul real

Bacalaureat obligatoriu la Matematică, pentru profilul real
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Radu Gologan, a anunţat, pe pagina de socializare, că, ​în urma discuţiilor din ultimele săptămâni în cadrul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România asupra Legii Educației, s-a desprins ca propunere unanimă ca introducerea obligativităţii probei Matematică, respectiv, Matematică-Informatică, la examenul de Bacalaureat, profil real, relatează news.ro

Potrivit acestuia, argumentele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România sunt:

1. În forma actuală, se va induce în societatea românească ideea marginalizării educaţiei matematice în şcoală, cu consecinţe grave pentru formarea gândirii logice a cetăţenilor şi a pregătirii universitare;

2. Se va diminua până la dispariţie aureola pe care elevii şi studenţii români o au ca având abilităţi matematice excepţionale la concursurile internaţionale şi la universităţile de prestigiu, considerăm noi, un lobby important de ţară;

3. Exemplul Franţei e elocvent: după ce acum câţiva ani au eliminat obligativitatea Bacalaureatului la Matematică pentru majoritatea profilurilor reale, au revenit în acest an, constatând dezastrul produs asupra a câtorva generaţii de studenţi;

4. Realizăm că o variantă de luat în calcul ar fi obligativitatea Bacalaureatului la Matematică, doar pentru admiterea la facultăţile de matematică, informatică, de ştiinţe exacte şi tehnice, dar aceasta ar încălca principiul autonomiei universitare. În plus, am readuce Matematica pe post de ştiinţă utilă doar unora, relatează news.ro.

Citit 1203 ori Ultima modificare Duminică, 21 August 2022 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.