Marian Staş, la Galaţi, la o dezbatere despre legea Educaţiei. Sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de Educaţie

Marian Staş, la Galaţi, la o dezbatere despre legea Educaţiei. Sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de Educaţie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Sub genericul "Excelenţa - echitate: jocul cu mărgele de sticlă al Educaţiei", va avea loc o dezbatere, marţi, 30 august, de la ora 18,00, la Casa Corpului Didactic, sub umbrela "Cafenelei Merito". Invitat special va fi profesorul Marian Staş, alături de profesorul Doru Căstăian, moderatorul Cafenelei.

"Proiectele legii Educaţiei preuniversitare aşază excelenţa pe prima poziţie în lista de valori pe care sistemul românesc de educaţie ar trebui sa le promoveze. Nimic rău, la prima vedere, însă felul îngust şi unilateral în care a fost înţeleasă performanţa în învăţământul românesc în ultimele decenii, pe fondul unor probleme legate de echitate, face să apară multe întrebări şi nelinişti", spune Doru Căstăian. 

Evenimentul se va desfăsura fizic, în Sala Mare a Casei Corpului Didactic Galaţi şi se adresează tuturor celor interesaţi de educaţie: elevi, studenţi, profesori, părinti, anunţă organizatorii. Intrarea este liberă. 

Marian Staş s-a născut pe 25 februarie 1961 la Bârlad. A absolvit liceul "Frații Buzești", din Craiova, pe care l-a terminat șef de promoție, potrivit Revista Cariere. A absolvit, de asemenea, Academia Militară – Calculatoare Electronice (1985),Universitatea din București – Matematică-Informatică (1996), a făcut un doctorat pe tema "Fiabilitate Softare, la Academia Tehnică Militară (2002), a absolvit un masterat în Administrație Publică la Universitatea Harvard, la John F. Kennedy School of Government.

De numele său se leagă numele următoarelor proiecte:  Informatizarea învățământului militar (1994-1996), Sistemul informatic de management al resurselor umane in Armata Romaniei (1996-1998), Programul de reconversie profesionala a personalului militar disponibilizat din Armata Romaniei (1999-2001), Liderii Mileniului Trei – “Program educaţional în arta de a conduce, oferit tinerilor din România”, „Şcoala pe bune” – “proiect de transformare a scolii ca sistem în România”, Introducerea programelor IB în şcolile publice din România (www.ibo.org), Professoria – profesori mai buni pentru copiii noştri – în parteneriat cu Fundaţia "Dinu Patriciu". În calitate de consilier al ministrului Educaţiei, Marian Staş a fundamentat şi promovat un ordin de ministru privind înfiinţarea de şcoli pilot în România, de la care sî porneascî o transformare curricularî de proporţii. (Sursa cv: edupedu.ro)

Citit 1092 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2022 14:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.