Un obișnuit al rezultatelor de top în probele de atletism masters este gălățeanul Paul Găvănescu, cel care și-a mai trecut în cont trei medalii de aur la Campionatul Balcanic de Atletism Masters de la Salonic (Grecia). Cele trei titluri au fost obținute la: proba de săritura în lungime (cu 5,85 metri) – prima sa participare într-o competiție din afara țării la o probă de acest gen; proba de triplusalt, cu un nou record național, 12,72 metri; ștafeta cu echipa României.
În ceea ce privește titlul balcanic de la proba de triplusalt, acesta a fost o reconfirmare a performanțelor obținute de Paul Găvănescu în ultimii ani la această probă.
Antrenorul lui Paul Găvănescu (CSM Dunărea) este Nicu Ciocan, cel care o pregătește și pe Rebeca Ciocan, o tânără de perspectivă a atletismului, legitimată la CSM Galați.