După „Avatar”, potop de filme

După „Avatar”, potop de filme
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Maratonul cinematografic din cadrul Festivalului de Film Digital şi al Efectelor Speciale continuă după ce, luni seara, manifestarea de la Galaţi a fost inaugurată de „Avatar”.

Cinefili sau pur şi simplu curioşi să vadă ce se întâmplă la primul eveniment de acest gen din oraş, gălăţeni de toate vârstele se aflau luni seară în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, cu mult timp înainte de ora anunţată în program.

Scaunele puse la dispoziţie de organizatori s-au dovedit insuficiente, dar filmul a fost urmărit cu acelaşi interes şi de la nivelul ierbii, şi de pe băncile din jurul Păpădiei, şi de pe scările de beton ale Casei de Cultură.

„Dacă ştiam, îmi aduceam un scaun de acasă”, mai ofta câte unul, lungindu-şi gâtul ca să nu se deconecteze nicio secundă de la „Avatar”.

„Iniţiativă foarte bună”

Mai tineri sau mai în vârstă, gălăţenii şi-au amintit senzaţii de mult uitate: popcorn savurat pe neştiute, imagine proiectată pe un ecran imens, sunet de calitate dat la volumul optim, fără teama că-i deranjează pe vecinii de deasupra.

„Am venit pentru ineditul manifestării, dar şi pentru „Avatar”, pentru că e un film nou, chiar dacă l-am văzut deja, acasă”, ne împărtăşeşte Maria (36 de ani), însoţită de toţi membrii familiei.

De regulă, Bogdan (20 de ani) vede filme la movieplexuri, în afara ţării, dar luni seara nu a ratat ocazia să urmărească un film în condiţii excelente şi în Galaţi.

„M-am plictisit să văd filme acasă ori la cinematograful din Galaţi, aşa că iniţiativa festivalului este foarte bună. Chiar dacă am văzut „Avatarul”, am venit pentru atmosferă”, ne-a spus şi Ramona Roşca (20 de ani).

O doamnă mai în vârstă se aşezase pe un scaun liber, aşteptând să înceapă… Festivalul de Fanfare. Dar surpriza a fost şi mai plăcută când a aflat că e vorba despre filme, pe care a ajuns să le vadă doar la cinematografele din Bucureşti, unde, după cum ne-a povestit, o duc nepoţii câte o dată pe an.

Festinul cinematografic se încheie abia sâmbătă, festivalul desfăşurându-se după următorul program:

Miercuri

•    15,00 – scurtmetraje în competiţie, Teatrul Dramatic

•    17,00 – „Cel mai iubit dintre pământeni” (1995, regie Şerban Marinescu), Teatrul Dramatic

•    21,00 – „Atonement” („Remuşcare”, 2007, r. Joe Wright), esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor

Joi

•    15,00 – scurtmetraje în competiţie

•    17,00 – „Crucea de piatră” (1993, r. Andrei Blaier)

•    21,00 - „Lista lui Schindler” (1993, r. Steven Spielberg)

Vineri

•    15,00 –  scurtmetraje în competiţie

•    17,00 – „Cei ce plătesc cu viaţa” (1989, r. Şerban Marinescu)

•    21,00 – „Margo” (2006, r. Ioan Cărmăzan)

Sâmbătă

•    17,00 – Festivitatea de premiere a filmelor de scurtmetraj, Teatrul Dramatic

•    17,30 – „Secretul lui Bachus” (1984, r. Geo Saizescu)

•    21,00 – „Ice Age III – Dawn of the Dinosaurs” (2009, r. Carlos Saldanha, Mike Thurmeier).

Citit 2948 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.