Sf. Apostol Andrei, 26 ani de la binecuvântarea adusă Galațiului
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sf. Apostol Andrei, 26 ani de la binecuvântarea adusă Galațiului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Creștinii ortodocși din Eparhia Dunării de Jos au marcat, în zilele de 16 și 17 octombrie, împlinirea a 26 de ani de la aducerea la Galați a moaștelor Sfântului Apostol Andrei. Cu acest prilej au fost oficiate slujbe speciale și au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite prin mijlocirea și ajutorul Sfântului Apostol Andrei. De asemenea, credincioșii au avut posibilitatea de a se închina la racla ce adăpostește o părticică din moaștele Apostolului, aflată în patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale.

Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, ocazie cu care, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre alegerea Sfântului Andrei la apostolat, misiunea acestuia de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu şi aducerea sfintelor lui moaşte la Galaţi în urmă cu 26 de ani.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în data de 16 octombrie 1996, la ceas de Vecernie, ajungeau la Galaţi moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României.

Plini de evlavie și bucurie, credincioşii de la Dunăre au întâmpinat atunci Sfintele Moaşte ale Sfântului Andrei, venite la Galaţi de la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, după ce acolo au stat câteva zile mângâind şi oferind ajutor sutelor de mii de credincioşi din întreaga ţară.

Citit 601 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 07:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.