Forțe proaspete în Poliția Galați. Zeci de tineri trebuie să învețe meserie

Forțe proaspete în Poliția Galați. Zeci de tineri trebuie să învețe meserie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Zeci de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” de la Câmpina fac primul pas în carieră la Galați, odată cu repartizarea în structurile Inspectoratului de Poliție Județean și la Poliția Transporturi. 45 de tineri, care au ieșit de pe băncile școlii în octombrie 2022, au fost numiți, în ordinea mediilor, la structuri care erau deficitare din punct de vedere al acoperirii cu personal. 

”Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Galați, dar și în baza opțiunilor liber exprimate de aceștia. Specializările în care vor profesa noii polițiști sunt Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale”, a subliniat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Cei mai mulți absolvenți vor activa în cadrul IPJ Galați, în timp ce doi au ajuns la Transporturi Feroviare.

Dintre cei 43 de agenți încadrați la poliție, 37 au fost repartizați la ordine publică în cadrul Poliției Municipiului Galați, Tecuci, Poliția orașului Berești, Poliția orașului Tg. Bujor, patru au ajuns la Circulație, iar doi polițiști la Investigații Criminale, respectiv, unul în cadrul Secției 4 Poliție și unul la Poliția Orașului Berești. Timp de șase luni, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore, un polițist cu experiență care îi va îndruma în primele activități din debutul carierei lor.

Citit 1300 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Noiembrie 2022 11:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.