Excelenţa Sa, doamna Dagmar Repcekova, ambasadorul Republicii Slovace în România, a sosit, ieri, la Galaţi, ocazie cu care s-a întâlnit cu prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac.
Doamna ambasador a venit la Galaţi şi datorită prezenţei în Festivalul Internaţional de Folclor a ansamblului folcloric slovac „Zemplin”. În urma conferinţei de presă susţinută împreună cu preşedintele CJ Galaţi, Excelenţa Sa, doamna Dagmar Repcekova, a vorbit despre relaţiile de prietenie dintre România şi Slovacia, dar şi despre relaţiile comerciale şi de colaborare în diverse domenii – învăţământ, comerţ, turism, mediu etc.
De altfel, la discuţii a fost prezent şi un reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi, instituţie care a fost invitată de oaspete să participe la proxima ediţie a Bursei Internaţionale de Cooperare.
Doamna ambasador a vorbit şi despre o altă misiune pe care o are: acordarea de ajutor financiar Republicii Moldova, în vederea reabilitării infrastructurii afectate de inundaţiile provocate de Prut.
„Şi noi, la rândul nostru, am fost afectaţi de inundaţii, motiv pentru care am solicitat de la Fondul European de Solidaritate 375 de milioane de euro. Însă, am decis să îi ajutăm şi pe alţii afectaţi de inundaţii, motiv pentru care ambasada noastră a solicitat ajutor umanitar pentru Republica Moldova”.
„Este vorba despre alocarea de la bugetul slovac a unor fonduri destinate refacerii de şcoli şi drumuri din raioanele Hânceşti şi/sau Cantemir. În afară de acest ajutor imediat, există un program anual internaţional de ajutor pentru dezvoltare, iar Moldova este prioritară”.
„În acest program sunt disponibili 140.000 de euro şi tocmai s-a scris cererea de finanţare pentru această sumă”, a declarat Excelenţa Sa, doamna Dagmar Repcekova.