Miza reuniunii NATO de la Bucureşti: un mesaj clar referitor la criza din Ucraina
Foto: NATO

Miza reuniunii NATO de la Bucureşti: un mesaj clar referitor la criza din Ucraina
Jens Stoltenberg la Bucureşti
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Miza concretă a României la reuniunea NATO care începe azi la București este, potrivit lui Jens Stoltenberg, un mesaj clar referitor la criza din Ucraina. "Mă aștept ca mesajul aliaților să fie că trebuie să facem mai mult pentru Kiev", a declarat acesta, potrivit hotnews.ro. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care va prezida lucrările ce urmează să înceapă la ora 14,30, a sosit cu o zi înainte în România, unde s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.În plin război la granițele țării noastre și ale NATO, România are ca obiectiv clar în acest context de securitate implementarea cât mai rapidă a măsurilor de întărire a Flancului Estic al Alianței, în special la Marea Neagră. În întâlnirile cu Stoltenberg din preziua summitului, dar și în cadrul reuniunii liderilor de la Munchen, al doilea mare eveniment care se desfășoară în aceste zile la București, atât președintele Klaus Iohannis, cât și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au transmis mesaje concrete în această direcție. Ministrul român de Externe a precizat că reuniunea NATO de la București „este o recunoaştere a rolului strategic al României în Marea Neagră”. 

Războiul probabil se va termina la masa negocierilor, însă rezultatul negocierilor depinde în totalitate de situaţia de pe câmpul de luptă, a susținut secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg a subliniat că o victorie a preşedintelui rus, Vladimir Putin, ar reprezenta „o tragedie" pentru Ucraina, dar şi pentru lumea întreagă.

 

Citit 557 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Decembrie 2022 05:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.