Cu mortul în bloc

Cu mortul în bloc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alertaţi de mirosurile grele, vecinii pensionarului Alexandru Siler au alertat joi seară pompierii, prin 112, suspectând că bătrânul, pe care nu îl mai văzuseră de câteva zile, ar putea fi mort în casă.

„Pompierii au venit joi seara, dar nu au putut interveni, pentru că Medicina Legală nu era pregătită în acest sens”, spune căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi. Pe vreme de căldură, coşmarul a mai durat, aşadar, încă o seară.

„Un echipaj al pompierilor a intervenit vineri dimineaţă, la ora 8,25, intrând cu ajutorul scării extensibile în apartamentul situat la etajul al doilea din blocul J6, de pe strada Victor Vâlcovici”.

„Pompierii l-au găsit pe proprietarul Alexandru Siler mort în apartament şi au deblocat intrarea, pentru ca Medicina Legală şi Criminalistica să poată interveni. Operaţiunea s-a încheiat într-o oră”, mai adaugă căpitanul.

În acest moment nu este cunoscută cauza exactă a morţii bătrânului. Acesta locuia singur în apartamentul său din Micro 21.

Citit 1554 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.