Spitalul Judeţean scoate fum pe la aerul condiţionat

Spitalul Judeţean scoate fum pe la aerul condiţionat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu, încă nu au fost puse în pericol vieţile pacienţilor din cel mai mare spital al Galaţiului. Chioşcul din curtea Spitalului Judeţean este cel care, de fapt, a fost în mijlocul atenţiei vineri seara, la ora 22,00, când, fără nici un avertisment, una dintre unităţile exterioare a fost cuprinsă de scântei şi fum.

„S-a produs un scurt circuit în momentul manevrării defectuoase din interior. Pompierii au fost alertaţi la ora 22,18, în legătură cu faptul că unitatea exterioară a unui aer condiţionat scoate fum”.

„Până la ajungerea autospecialei, personalul a decuplat aparatul de la curent şi au intervenit şi cu un stingător. Urmează ca aparatul să fie expertizat şi repus în funcţiune de către specialiştii în domeniu”, a declarat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.

De data aceasta pericolul a trecut la mustaţă de clădirea spitalului, doctori şi pacienţi. Să fie acesta un avertisment…?

Citit 1189 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.