Accident, sânge şi băutură la Lieşti

Accident, sânge şi băutură la Lieşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trafic sugrumat pe un singur sens, joi după-amiază, la Lieşti. Azvârlit de impact pe marginea stângă a Drumului Naţional 25 (în direcţia către Tecuci), Opelul Kadett stă cu fiarele contorsionate ale bordului la vedere. În faţa lui, asistenta de pe Ambulanţă insistă: „Nu vreţi să mergeţi la spital?”. De cealaltă parte a drumului, un Mercedes are portbagajul deformat şi bara din spate ruptă.

Cu faţa acoperită de bandaje şi plasturi, şoferul Opel-ului se opreşte parcă neînţelegând. Merge ezitant şi într-un final dă din cap: nu vrea. „Are răni pe faţă”, confirmă asistenta: „Cred că este în stare de şoc”, completează ea. Ambulanţa nu pleacă. În final, şoferul Kadettului este dus la spital: a condus băut, explică Poliţia Rutieră.

Maşini buşite şi alcool

Subinspectorul Aurelian Ropotan, Poliţia Rutieră Galaţi: „Joi după-amiază, la ora 14, Opelul Kadett GL 04 RSS condus de Nicuşor O., de 33 de ani, posesor al permisului de conducere categoriile A,B,C,D,E din 1997, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de Mercedesul B 97 NZI, corect condus de către Săftica S., de 32 de ani, posesoare a permisului categoria B din 2006”.

„Cele două maşini au fost avariate în urma impactului, ambii şoferi fiind testaţi de către agenţii rutieri cu alcooltestul. Rezultatul lui Nicuşor O. a fost 0,88 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind dus la spitalul din Tecuci pentru recoltarea de probe de sânge”.

„Asistenţă” pe două roţi

Cu tricoul acoperit de sânge, şoferul Kadettului nu îşi găseşte locul. Martorii spun că Mercedesul era condus ca la carte.

„Doamna plecase de la farmacie când a intrat Opel-ul în ea. Sunt şofer, am şi eu permis, Kadettul a greşit, nu a păstrat distanţa”, povesteşte un biciclist.

Nu contravenţie, infracţiune

O alcoolemie de 0,40 era suficientă pentru ca accidentul să fie considerat contravenţie, explică reprezentantul Rutierei: „La o valoare de 0,40 deja este suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de trei luni. Dacă la analizele la sânge iese o valoare de 0,80, şoferul răspunde penal pentru conducere cu alcoolemie”.

„În acest moment, Nicuşor O. este cercetat pentru infracţiune la regimul circulaţiei. În ceea ce priveşte rănile, pentru că şoferul responsabil este şi autor, şi victimă, nu va fi cercetat şi pentru vătămare corporală, el nereclamându-se singur”.

Citit 2040 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.