Șoferii, educați să nu bea în seara celor „44 de pahare”

Șoferii, educați să nu bea în seara celor „44 de pahare”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Sfaturi antialcool, antidrog și mai ales privind impactul acestor substanțe asupra capacității de a conduce. De asta au avut parte șoferii gălățeni chiar în ziua în care s-au sărbătorit cei 40 de Mucenici și tradiționalele 44 de pahare.

Joi seară, până la primele ore ale dimineții de vineri, 10 martie, mai multe echipaje rutiere au fost prezente în trafic, pe principalele artere, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog. Pe lângă sfaturi, au avut de recoltat și păreri ale șoferilor legate de consumul de stupefiante, dar și ”rezultate”. Câțiva dintre cei intervievați consumaseră substanțe interzise, iar alți 11 au picat în păcatul diferitor abateri rutiere, pentru care au primit amenzi în valoare totală de peste 4.100 de lei. ”Vedetele” acțiunii care s-a intenționat a fi doar preventivă au fost un tânăr de 29 de ani, drogat cu amfetamine, și un chefliu ”prins” și amendat pentru o alcoolemie de doar 0,04  la mie.

”Una dintre activitățile desfășurate de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați a constat în aplicarea unui chestionar, în vederea realizării un studiu privind consumul de substanțe psihoactive în rândul conducătorilor auto din România. Datele furnizate în cadrul studiului sunt anonime și confidențiale, fiind colectate doar în scop statistic, iar rezultatele vor sta la baza elaborării proiectelor de prevenire în domeniu”, au ținut să precizeze reprezentanții IPJ Galați.  

Citit 915 ori Ultima modificare Vineri, 10 Martie 2023 16:12

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Sâmbătă, 11 Martie 2023 19:42
    5.13.134.***
    Cine e constient ca nu trebuie sa te urci baut sau drogat la volan, nu are nevoie de politie sa-i spuna.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.