Zile numărate pentru reducerea de zece la sută la plata impozitelor

Zile numărate pentru reducerea de zece la sută la plata impozitelor
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Printr-un comunicat de presă, Primăria Galați reaminteşte că reducerile de zece la sută pentru plata anticipată a impozitelor locale se acordă numai până la data de 31 martie 2023.

Iată cum operează bonificaţia prevăzută de Codul fiscal, pentru plata cu anticipație până la data de 31 martie 2023 a dărilor locale.

Pentru contribuabilii persoane fizice: în cazul impozitului/taxei pe clădiri – 10 la sută; în cazul impozitului/taxei pe teren – 10 la sută; în cazul impozitului pe mijlocul de transport – 10 la sută.

Pentru contribuabilii persoane juridice: în cazul impozitului/taxei pe clădiri – 3 la sută; în cazul impozitului pe mijlocul de transport – 10 la sută.

Plata obligaţiilor la bugetul local se poate face la cele patru centre de pe raza municipiului Galați. Iată şi programul acestora. Centrul din strada Domnească nr.13, bloc L, parter este deschis luni, marți, joi, vineri de la 8,30 la 16,30, iar miercurea de la 8,30 la 18,30. Centrul din strada Henri Coandă, bloc J5, parter, Centrul din strada Brăilei nr. 232, bloc E4, parter şi Centrul din strada Basarabiei nr.55, bloc A16, parter, au program cu publicul luni, marți, miercuri şi joi în intervalul 8,30 - 15,30, iar vinerea, de la 8,30 la 12,30.

Taxele şi impozitele pot fi plătite on-line, utilizând cardul bancar, prin platforma electronică de plată www.ghiseul.ro. Contribuabilii care nu au cont și parolă pot intra în posesia ID-ului și a parolei alocate, astfel: accesând direct platforma electronică de plată a impozitelor, taxelor și a altor venituri locale, www.ghiseul.ro; trimițând la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., o cerere și copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, pentru contribuabili persoane fizice.

De asemenea, dările la bugetul local pot fi achitate utilizând stațiile de plată SelfPay, amplasate în centre comerciale, benzinării etc.

Citit 1998 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Martie 2023 11:46

2 comentarii

  • postat de Cosmin
    Vineri, 24 Martie 2023 07:56
    5.2.209.***
    Foame mare la bugetarii de lux ai primăriei, foame mare.
    Chiar ieri am gasit în cutia poștala un plic de la primărie. Și...ce să vezi, ce scria acolo: că până la 31 martie daca platesc dările către ei, imi aplică acea reducere (care nu este pe toate dările, real este fix pix).
    Iar apoi, începând c
    0
    0
  • postat de paloma
    Vineri, 24 Martie 2023 00:34
    5.13.145.***
    Tot e bine... te socializezi stand la coada si salvezi vreo cinci lei !!!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.