Șapte afaceriști cu „averi” în euro falși au fost reținuți

Șapte afaceriști cu „averi” în euro falși au fost reținuți
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

La finalul audierilor maraton care au avut loc la DIICOT Neamț, ca urmare a perchezițiilor făcute în patru județe, nu mai puțin de șapte suspecți de falsificare de valori și înșelăciune au fost reținuți.

Descinderile, care au avut loc la începutul acestei săptămâni în județele Galați, Neamț, Bacău și Iași, au vizat strângerea de dovezi care să probeze escrocheriile unei grupări care se ocupa cu contrafacerea de valută și plasarea acesteia prin cumpărarea de diverse mărfuri, de la bijuterii la utilaje agricole. Peste 70.000 de euro, extrem de bine "confecționați", ar fi fost astfel plasați în decurs de circa patru luni, membrii grupării pregătind însă sume și mai mari pentru viitoare achiziții. Dovadă stau banii găsiți la două flagrante făcute de procurori chiar în ziua perchezițiilor, când doi dintre suspecți au fost prinși cu 106.350 de euro și 44.800 de lei.

"În cauză s-a reținut că, în perioada ianuarie - mai 2023, inculpații au pus în circulație aproximativ 900 de bancnote falsificate, în cupiură de 50 și 100 euro, aproximativ 72.000 de euro în bancnote contrafăcute, și au indus în eroare mai multe persoane vătămate, care aveau spre vânzare, direct sau pe platforme de achiziții on-line, bunuri reprezentând utilaje agricole, telefoane mobile performante, bijuterii din aur, cereale sau îngrășăminte agricole", au anunțat procurorii de la DIICOT Neamț, la finalul audierilor.

Șapte suspecți dintre cei duși la audieri au fost reținuți inițial, procurorii cerând arestarea preventivă a șase dintre ei pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și punerea în circulație de valori falsificate, în formă continuată. Propunerea a fost înaintată  Tribunalului Neamț.

Citit 4023 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iunie 2023 07:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.