Porturile dunărene ar putea prelua nave din portul bombardat Reni

Porturile dunărene ar putea prelua nave din portul bombardat Reni
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

România a intrat în alertă după ce, în noaptea de duminică spre luni, mai multe drone lansate de Rusia au lovit portul ucrainean Reni, la doar câțiva kilometri, foarte puțini, distanță de granița României

De fapt, în alertă se pare că au intrat doar „simplii cetățeni” din Galați, Brăila și Tulcea, cei care simt că războiul ruso-ucrainean le bate la ușă și că o rachetă sau dronă se poate abate oricând, intenționat sau nu, din traiectoria sa. Autoritățile de la vârful României „condamnă vehement” atacul rusesc sau „fac apel”. Deocamdată, pentru traficul naval sau maritim pe Dunărea românească nu s-a instituit nicio restricție.

Șase nave românești care se aflau în portul ucrainean Reni, aflat la mai puţin de 20 de km în linie dreaptă de Galați, au traversat Dunărea de urgență spre malul românesc după ce rușii au atacat zona cu drone, informa Mediafax luni dimineață, citându-l pe directorul Căpităniei Zonale Galați, Vlăduț Brânză. Decizia de a muta navele românești a fost luată imediat după încetarea atacului aerian. Acestea au ajuns luni pe malul românesc al fluviului și, potrivit primelor informații, nu au suferit avarii.

Pe partea românească a Dunării nu au fost impuse restricții de circulație. De asemenea, activitatea se desfășoară normal în porturile românești din zonă și la punctul de trecere bac Isaccea-Orlivka, Ucraina, potrivit sursei citate.

Conform surselor „Vieții libere”, în portul Reni s-a răsturnat și o macara de pe o barjă propulsată, din cauza suflului exploziilor, nu pentru că ar fi fost lovită direct.

AFDJ eliberează zonele de acostare din porturile românești

„Ne-am consultat cu Autoritatea Navală Română. Toți piloții noștri au fost trimiși să scoată navele din zonele de acostare din porturile Galați, Brăila și Tulcea, pentru ca acestea să rămână libere pentru navele din portul Reni care ar putea veni spre porturile noastre. Am cerut și autorității portuare din Reni să ne spună câte dane mai sunt funcționale. Ismailul poate fi atacat și el oricând”, a declarat pentru „Viața liberă” președintele Consiliului de Administrație al Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.

Galațiul și Brăila, pregătite să preia cerealele ucrainene

Conform directorului general al companiei Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, Marcela Costea, porturile dunărene au capabilitățile necesare pentru a prelua cerealele ucrainene din portul bombardat. „Principalii operatori de cereale din Galați și Brăila dețin capacități importante de operare și stocare. În Portul Galați, un mare avantaj îl reprezintă linia ferată cu ecartament larg și normal. Toate danele din Portul Galați dedicate transporturilor de cereale asigură o adâncime minimă de 7,5 metri, echivalentă cu cea de la Bara Sulina. Deocamdată, nu există nicio restricție de trafic comunicată. Oricum, acest lucru nu se face bătând din palme, trebuie făcute diligențele necesare de către toate autoritățile implicate”, ne-a spus Marcela Costea.

În condiții normale de trafic, prin porturile din subordinea APDM – Galați, Brăila și Tulcea – se înregistrează un trafic de mărfuri anual de 1,8-2 milioane de tone. În contextul războiului din Ucraina, armatorii au preferat portul Constanța, deoarece prin Galați și Brăila ar fi avut costuri suplimentare. „Este posibil, acum, ca interesul pentru Galați și Brăila să reînvie”, ne-a mai spus directorul general al APDM.

Bacurile de la Isaccea, program normal

Nici pentru navele pentru traversarea Dunării între porturile Isaccea (Tulcea) și Orlivka (Ucraina), operate de compania gălățeană Navrom Bac, nu există restricții. „Circulația se desfășoară normal”, ne-a declarat, luni la prânz, Marilena Vasilache, directorul Navrom Bac.

Citit 3576 ori Ultima modificare Marți, 25 Iulie 2023 23:21

4 comentarii

  • postat de MIMI
    Marți, 25 Iulie 2023 19:03
    86.124.202.***
    În final,dacă vor ocupa permanent Marea Neagră ,vom fi nevoiti cu sprijinul U,E și NATO să facem un canal maitim și prin Bulgaria pînă la Mare Marmara și le-o tragi rușilor în freză!!!Vom pierde și gazele,iar rușii se vor lăfăi in toată Marea Neagră! Numai ERDOGAN poate să-l pună cu botu pe labe pe
    0
    0
  • postat de florin
    Marți, 25 Iulie 2023 09:48
    86.124.202.***
    Luati un interviu lui Gavriliuc de la ISCIR Galati si va va povesti el despre starea instalatiilor de ridicat din porturile Galati,Braila,Tulcea!Sunt putrede!Apoi noi ne mindrim cu insule in mijlocul Dunarii!Nu stiu de ce cei ce conduc aceasta tara nu au curajul sa recunoasca ca suntem praf!Nu o sa
    0
    0
  • postat de Solaris
    Marți, 25 Iulie 2023 09:46
    95.76.37.***
    Sunteti nebuni!
    Cu ce operati aceste nave?
    Macarale vechi, macaragii pe cale de disparitie
    Din birou este simplu sa afirmi aceste lucruri
    0
    0
  • postat de Sub ocupatie ruseasca
    Marți, 25 Iulie 2023 06:48
    5.102.1.***
    Nu inteleg de ce suntem in alerta. Păi cu complicitatea/tradarea serviciilor secrete din România și a unei grupari de politicieni cu ramificatii in mai multe partide avem o gașcă de rusofili deja in parlament. Sosoaca reprezintă pe față interesele ocupantilor ruși in parlamentul României alături
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.