Revolta funcţionarilor din Finanţe!

Revolta funcţionarilor din Finanţe!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Activitatea DGFP Galaţi a fost, ieri, paralizată de un protest spontan al salariaţilor * „Scânteia” revoltei de la Bucureşti, de la Ministerul Finanţelor, a aprins şi nemulţumirile de la DGFP Galaţi * Funcţionarii sunt nemulţumiţi de nivelul scăzut de salarizare şi de eliminarea sporurilor şi stimulentelor pe care le-au primit până în această lună *

Nemulţumirea funcţionarilor de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi a răbufnit ieri într-un protest spontan.

Activitatea instituţiei a fost paralizată în totalitate, cei aproape 500 de salariaţi fiind nemulţumiţi că, după reducerile salariale de 25 la sută operate la toţi bugetarii, au rămas şi fără sporurile şi stimulentele care îi ajutau să facă faţă cheltuielilor zilnice.

Protestul spontan de la Galaţi a izbucnit în semn de solidaritate cu colegii din Ministerul Finanţelor care, ieri, au dat de la Bucureşti semnalul revoltei.

Funcţionarii din DGFP Galaţi au încetat lucru în jurul orei 14.00 şi circa 150 dintre ei au ieşit pe scările din faţa instituţiei. Protestatarii s-au abţinut de la a scanda lozinci anti-guvernamentale, dar au ţinut să-şi facă în mod fără echivoc cunoscute nemulţumirile.

Misiunea de a gestiona protestul i-a revenit liderului sindicatului Sed Lex, Dan Mihalache. „Motivele acestui protest sunt foarte clare: reducerile drastice de salarii, neacordarea stimulentelor şi toate celelalte privaţiuni la care sunt supuşi angajaţii”.

„Nu putem trimite un inspector în control, nu poţi să ceri o conduită de funcţionar public,  în condiţiile în care are oamenii au un salariu cinci, şase milioane lei vechi. Practic, oamenii nu mai pot să reziste”.

„Noi, la nivel sindical, aveam în derulare un calendar de proteste, urma să cerem opinia colegilor dacă vor sau nu să organizăm grevă, dar văd că evenimentele ne-au luat înainte. Scânteia de la Bucureşti a fost cea care a aprins focul”, ne-a declarat liderul sindical Dan Mihalache.

Disperare în pragul iernii

Fiecare salariat din Finanţe şi-a văzut în aceste zile salariul în varianta revăzută şi redusă. Nu puţini sunt cei ce au fost pur şi simplu cuprinşi de disperare.

„Este jale, este îngrozitor ce ni se întâmplă. Avem rate de plătit, soţul este bolnav, vine iarna şi nu avem nici măcar bani să cumpăr lemne! E strigător la cer ce ni se întâmplă! Avem răspundere de miliarde şi suntem trataţi ca ultimii oameni. Nici măcar nu avem voie să mai muncim în altă parte după program, legislaţia nu ne permite”, ne-a spus cu ochii în lacrimi una dintre funcţionare.

Oamenii au scos fluturaşii din care reieşeau că fie şi după zeci de ani muncă au ajuns să ia un salariu în jur de 700 lei. „Nu se poate ca după 28 ani de muncă să iei doar câteva milioane, din care să plăteşti facturile ca toţi cetăţenii, să îţi plăteşti datoriile, să ţii un copil la şcoală.

Şi nu este vorba numai de bani. Avem şi deficit de personal pentru ceea ce facem noi acolo. Suntem îngropaţi în dosare, abia reuşim să facem faţă la ce ni se cere. Este foarte mult de muncă, iar cu banii este foarte rău, cu salariul acesta nu se poate trăi.

O să ajungem să nu mai avem cu ce să ne încălţăm, cu ce să ne îmbrăcăm, nu o să mai avem nici măcar bani de transport cu autobuzul”, ne-a spus Lenuţa Dragomir. La rândul ei, Vasilica Batog ne-a declarat:

„Stimulentele erau singurele care ne mai ţineau pe linia de plutire. Cu salariile astea ce să faci, cum se poate trăi? O să stăm în stradă până când o să ne audă cineva, deşi până acum se pare că nu ne aude nimeni… Nu o să mai muncim, o să stăm în stradă cât o să fie nevoie”.

Soluţia este la Bucureşti

Printre protestatari l-am găsit şi pe fostul director al DGFP Galaţi, Costică Onica: „Sunt alături de salariaţii mei, dar soluţia este la Bucureşti. Oamenii din finanţe trebuie să ia salarii onorabile, aşa cum iau cei din poliţie, de exemplu”.

„Ce s-ar întâmpla dacă activitatea Finanţelor ar fi paralizată? Dacă nu se mai încasează bani, însemna un dezastru pentru buget şi economia ţării…”.

Angajaţii din finanţele gălăţene sunt decişi „să meargă până unde va fi nevoie” cu protestele, până când revendicările lor vor fi luate în seamă.

„Care sunt aşteptările noastre? O lege a salarizării unice în care drepturile salariale să fie în mod clar şi corect prevăzute, în funcţie de vechime, studii, responsabilitate. Ne dorim un salariu decent, pentru că în actualele condiţii nu ne putem întreţine familiile. După 10 ani, salariul meu este de 550 lei. Cu aceşti bani nu se poate rezista”, ne-a declarat unul dintre protestatari, Cristian Ioiţescu.

Liderul sindicatului Sed Lex, Dan Mihalache, a precizat că a avut o întâlnire cu conducerea DGFP Galaţi pentru a o informa cu privire la cauzele protestului spontan.

„Se respectă dreptul la grevă, deci nu se pune problema conducerii. De altfel, conducerea instituţiei nici nu este în măsură să rezolve revendicările noastre, aici este vorba de o decizie care trebuie luată la nivel central. Noi avem revendicările, ele sunt cunoscute, aşteptăm o rezolvare…”, a precizat liderul sindicaliştilor.

Protestul salariaţilor de la DGFP Galaţi a ţinut până la încheierea programului de lucru, ora 16.30. Ce se va întâmpla astăzi, rămâne de văzut.

Revolta funcţionarilor din finanţele publice s-a răspândit în toată ţară. Salariaţii împreună cu liderii sindicali vor decide calea pe care protestele o vor urma. Cert este că funcţionarii sunt decişi să nu accepte sub nici o formă actualele condiţii de salarizare.

Citit 2086 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.