Viol şi crimă la Ciureştii Noi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noaptea de 26/27 septembrie a.c. a fost, din  păcate, ultima pentru Zânca Grigoraş, în vârstă de 88 de ani, din satul Ciureştii Noi, comuna Bălăşeşti. Bătrâna a fost găsită moartă, de către  fiul ei, în dimineaţa zilei de 27 septembrie. Era plină de sânge, cu faţa tumefiată, cu buzele efectiv zdrobite.

Feciorul defunctei a anunţat Poliţia, după care, imediat,  lucrători de la Serviciul Investigaţii Criminale, specialişti criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi au descins la locul faptei. Din câte am aflat, cercetările la faţa locului, identificarea, reţinerea şi audierea autorului crimei, precum şi reconstituirea oribilelor fapte s-au prelungit, pe 27 septembrie,  până târziu în noapte.

„Autorul violenţelor care au dus la decesul victimei este, după cum ne-a declarat Alfredo Simionescu, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, Gavrilă Marian, de 23 de ani, din aceeaşi localitate cu victima.

Acesta, prin constrângere,  a întreţinut raport sexual normal cu bătrâna pe care a lovit-o cu corpuri contondente, căreia i-a comprimat apoi toracele, sufocând-o. Individul a recunoscut totul, participând apoi la reconstituirea organizată de reprezentanţii organelor de cercetare şi urmărire penală. Autorul violului şi al crimei a fost reţinut pe baza unei ordonanţe emise de procuror, ieri fiind prezentat  instanţei de judecată în vederea arestării preventive.”

Recidivist, îmbibat cu ţuică şi vin  nou

Sunt, în continuare, demne de reţinut câteva dintre detaliile abominabilelor fapte. Unul dintre amănuntele importante este şi acela că autorul violului şi al crimei este recidivist, că mai fusese condamnat chiar în acest an pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.

De fapt, aşa cum avea să declare în timpul cercetărilor, Gavrilă Marian a intenţionat şi atunci să violeze o bătrână, dar, nefiind într-o stare foarte avansată de ebrietate, ar fi realizat gravitatea şi grozăvia unei asemenea fapte şi s-ar fi oprit la timp, ceea ce nu s-a mai întâmplat în noaptea de 26/27 septembrie, când a comis un viol şi o crimă în acelaşi timp.

Pe parcursul zile de 26 septembrie lucrase la cules la vie, după care a băut rachiu şi must înăsprit, astfel încât a ajuns într-o stare avansată de ebrietate. De altfel, autorul însuşi a motivat gestul criminal ca fiind comis din cauza stării pe care i-o dăduse alcoolul ingerat.

Victima violului şi a crimei comise de Gavrilă Marian locuia mai spre marginea satului Ciureştii Noi, acesta fiind, ca şi în alte cazuri, un element luat adesea în calcul de agresori, de violatori, de hoţi, de criminali şi tâlhari.

Culmea este că feciorul bătrânei era, în noaptea fatidică, în acelaşi corp de casă şi dormea câteva camere mai încolo. Din nefericire, n-a auzit nimic. N-a auzit ţipetele bătrânei care a fost lovită cu pumnul. Pe un deget, autorul violenţelor avea un ghiul mare, aşa încât efectul loviturilor a fost devastator. Când a plecat de la locul violului şi al crimei, Gavrilă Marian a auzit-o pe victimă horcăind. Se îneca, probabil, cu propriul sânge.    

Cum spuneam, autorul crimei mai avea antecedente, locuia sub acelaşi acoperiş cu tatăl său  şi cu un frate mai mic. De acum, deja „s-a mutat”! Va „locui”, cu de-a sila, dincolo de gratii, departe de libertate. Din păcate, bătrâna din  Ciureştii Noi, care a învins aproape nouă decenii greutăţile inerente ale vieţii, n-a avut parte de o moarte naturală, cursul vieţii fiindu-i frânt cu  violenţă şi atrocitate.

Faptul că violatorul/criminal şi-a recunoscut faptele şi că regretă nu mai ajută la nimic.

Citit 1888 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.