Conflict internaţional în Vama Galaţi: Ionel Borcea pune sechestru pe Yapi!

Conflict internaţional în Vama Galaţi: Ionel Borcea pune sechestru pe Yapi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Neplătit de către turcii pentru care prestase diverse servicii, patronul Ionel Borcea (Pibunni) a pus sechestru pe activele firmei Sistem Yapi * Firma turcească a fost mult timp implicată în lucrările ISPA desfăşurate în Galaţi *

Conflictul dintre Ionel Borcea şi firma turcească Sistem Yapi nu durează de ieri, de azi. Conform surselor, patronul firmei gălăţene Pibunni le-ar fi prestat diverse servicii turcilor de la Sistem Yapi Insat Veticared AS Istanbul (denumirea completă), dar nu a fost plătit pentru munca depusă.

Ionel Borcea a dat în judecată firma turcească, reuşind instituirea sechestrului pe o parte dintre bunurile acesteia.

Lucrurile s-au agravat ieri, când turcii au încercat să fugă cu activele, însă, Ionel Borcea a refuzat să rămână cu buza umflată.

Scandal în Vamă

Locotenentul Barbu Costin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi: „Dispeceratul Secţiei 1 a anunţat joi echipajul de jandarmi aflat pe raza Secţiei că în Vama Galaţi este în plină desfăşurare un conflict”.

„Ajunşi la faţa locului, jandarmii l-au găsit pe Ionel Borcea, care le-a explicat oamenilor legii că trei turci angajaţi ai firmei Sistem Yapi încearcă să scoată din ţară bunuri pentru care dânsul are documentele legale că se află sub sechestru”.

„Într-adevăr, la control, în camioanele turceşti au fost găsite două excavatoare, numai unul dintre utilaje fiind sub sechestru, conform actelor”.

După ce translatorul turc de la Brăila a ajuns şi el în Vama Galaţi, problema a fost soluţionată ca la carte, adică jandarmii le-au făcut turcilor actele pentru comiterea infracţiunii de sustragere de sub sechestru.

Poliţia va investiga în continuare cauza, urmând ca în dosar să fie dată soluţia finală.

Citit 2945 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.